Producătorul local de lactate Unilact Transilvania – afaceri în creştere cu 16% în 2015, la peste 14 milioane de lei (P)

Unilact Transilvania, unul dintre principalii producători 100% autohtoni de brânzeturi sub brandurile De la Ferma și Pachet de Acasă, cu fermă proprie în județul Alba, a înregistrat anul trecut un avans cu peste 16% al cifrei de afaceri, la peste 14 milioane de lei (3,15 milioane de euro) şi mizează în acest an pe o majorare cu cca. 20% a business-ului. În plus, compania se aşteaptă şi la o creştere a exporturilor cu aprox. 40% în 2016.

Unilact_2

“Scăderea TVA-ului, lărgirea echipei de vânzări, investiţiile realizate şi noile parteneriate de peste graniţe au avut un impact pozitiv în business-ul companiei anul trecut. Astfel, cifra de afaceri înregistrată a ajuns bla peste 14 milioane de lei (3,15 milioane de euro), cu 16% mai mare comparativ cu 2014 când am raportat un business de 11,9 milioane de lei (2,7 milioane de euro)”, a declarat Marius Bîcu, Managing Partner al Unilact.

Potrivit afirmaţiilor sale, compania a comercializat, în 2015, un volum de 790 tone de produse, în creștere cu circa 70% față de anul anterior, iar profitul s-a situat la 1,8 milioane de lei (peste 355.000 euro).

În acest moment, Unilact comercializează pe piaţa locală şi externă, sub brandurile Pachet de Acasă şi De la Ferma, brânză de burduf, telemea cu lapte de capră, telemea cu lapte de oaie, brânză proaspătă de vaci, smântână, caşcaval. Produsele companiei sunt prezente, pe plan local, în toate orașele importante din România, peste 53% fiind vândute în hipermarketuri, 19% – în zona de HoReCa, 18% – în micile magazine de proximitate, 8% în supermarketuri, iar 2% în magazinele tip cash & carry.

Exporturile – cca. 50% din business-ul Unilact

În 2015, Unilact a raportat şi o creştere cu 87% a exporturilor comparativ cu anul anterior. Astfel, dacă în 2014, exporturile companiei s-au situat la 3,2 milioane de lei şi 255 tone, în 2015, acestea au ajuns la peste 6 milioane de lei şi 465 tone de produse.

“Anul trecut, exporturile au reprezentat 47% din business-ul companiei, principalele pieţe de desfacere pentru produsele noastre fiind Italia, Spania, Anglia şi Belgia. În termeni de volum, anul trecut am exportat peste 300 tone de brânzeturi peste hotare, iar cele mai cumpărate produse au fost brânza telemea şi brânza de burduf”, a mai spus Marius Bîcu.

Acesta a subliniat că brânzeturile Pachet de Acasa şi De la Ferma sunt exportate şi în Germania, Franţa, Danemarca, Olanda, Cipru şi Luxemburg.

“Având în vedere că brânza telemea de vacă şi brânza de burduf nu au un echivalent în țări precum Spania, Italia, Anglia sau Belgia, și, mai mult, sunt prezente la raft cu un preț corect, acestea sunt cumpărate cu regularitate. La export mai ajung şi smântana, caşcavalul şi brânza proaspătă de vaci”, explică Marius Bîcu.

Acesta a subliniat, de asemenea, că brandul Pachet de Acasă a raportat cele mai mari vânzări în străinătate – aproximativ 55% din totalul anului trecut.

“Clientul tradițional din străinătate al gamei Pachet de Acasă este românul muncitor, care a plecat din țară ca să economisească. Nu este, neapărat, un consumator de produse premium ca preț, însă caută și apreciază calitatea, așa că își poate potoli dorul de casă cu brânzeturi mai accesibile, dar bune, sub brandul Pachet de Acasă”, a adăugat Marius Bîcu.

Marius Bîcu, Managing Partner al Unilact_2
Marius Bîcu, Managing Partner al Unilact_2

Pentru anul în curs, având în vedere investițiile realizate în eficientizarea capacității de producție și noii distribuitori atrași în Germania şi Marea Britanie, compania estimează creșterea ponderii exportului până la 55% din veniturile Unilact.

Planurile Unilact în 2016 – afaceri şi exporturi mai mari

În ceea ce priveşte planurile pentru anul în curs, compania a bugetat un avans cu 20% al business-ului, la cca. 16,8 milioane de lei, dar şi un avans al exporturilor cu cca. 40%.

În plus, compania vizează stabilirea de noi parteneriate, atât pe plan local cât şi extern, şi creşterea exporturilor până la 55% din business, faţă de 47% în 2015. În termeni de volum, Unilact mizează pe vânzări mai mari cu 15%, la peste 900 tone.

De asemenea, pentru acesta an, compania are în plan noi investiţii în dezvoltarea fermei pe care o deţine şi în eficientizarea fabricii de brânzeturi.

Unilact Transilvania este unul dintre principalii producători locali de produse lactate, deţinând o unitate de producţie de produse lactate, o fermă şi peste 1.000 hectare de teren agricol în localitatea Unirea din judeţul Alba. Compania este un business de familie care a fost înfiinţat în 1994, conducerea fiind preluată de Marius Bîcu, fiul fondatorului, în 2002.

În prezent, fabrica Unilact Transilvania procesează zilnic 15.000 de litri de lapte, iar 25% din materia primă necesară este asigurată de propria fermă, care adăpostește 900 de oi, respectiv 370 de bovine. Unilact Transilvania produce şi distribuie sub brandurile Pachet de acasă şi De la Ferma, brânză de burduf, telemea cu lapte de capră, telemea cu lapte de oaie, brânză proaspătă de vaci, smântână şi caşcaval.

Leave a Reply

Top