Produsele agroalimentare de bază se scumpesc din nou!

Un nou val de scumpiri loveşte România. Datorită secetei şi majorării preţului carburanţilor, în cursul acestei luni laptele, pâinea, carnea, ouăle şi celelalte produse agroalimentare se vor scumpi cu peste 10%. “Au devenit inaccesibile produsele de bază, elementare pentru supravieţuire! Ne întreabă şi pe noi cineva dacă mai putem trăi?”

 

Potrivit datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică, rata anuală a inflaţiei a atins maximul din acest an, 3,88%. De asemenea, începând de ieri, Rompetrol a majorat preţul benzinei, comercializată în propriile staţii, cu 5 bani/litru. Dacă este să adaugăm şi seceta din această vară, ce deja a generat scumpiri cu 0,51 % şi faptul că salariile şi pensiile românilor nu au mai crescut de foarte mult timp, putem trage concluzia că vom avea parte de o iarnă extrem de tristă.

Bătrânii se plimbă deznădăjduiţi prin pieţe, încercând să îşi facă provizii pe iarnă. Din păcate, pensiile lor mici nu reuşesc să ţină pasul cu noile scumpiri, astfel că trebuie să taie din ce în ce mai multe alimente de pe listă, “Au devenit inaccesibile produsele de bază, elementare pentru supravieţuire! Ne întreabă şi pe noi cineva dacă mai putem trăi? Acum încă mai avem vinete, ceva verdeţuri, dar la iarnă ce vom face? Mi-e groază! Abia mă descurc cu pensia, mai ales că traiul e scump şi din alte puncte de vedere, cum ar fi întreţinerea. Dacă se vor mai scumpi… Adio, carne! O să mănânc ce apuc”, afirmă o femeie de 77 ani. Un alt bătrânel ajunge la o concluzie mult mai drastică: “Vom face foamea! Nu putem decât să sperăm la mai bine, că în rest ni s-au epuizat opţiunile! În ce hal am ajuns… Pe vremuri ne plângeam că nu exista carne în magazine, acum ne uităm la vitrine şi nu ne permitem să cumpărăm. A devenit o luptă pentru supravieţuire totul”.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top