Proiect îndrăzneț al Primăriei Florești pe terenul fostului Poligon mic de 8.8 hectare: un Centru Cultural ultramodern și o bază sportivă de agrement inedită

Primăria celei mai mari comune din România, Florești, a înaintat un proiect îndrăzneț de realizarea pe amplasamentul fostului Poligon mic din localitate a unui Centru Cultural ultramodern și o bază sportivă de agrement, care include două săli polivalente, un cinematograf, sală de conferințe, sală de teatru dramagic, sală de concerte, teatru muzical, un minihotel, restaurant și spații comerciale.

Poligonul Mic din Florești a trecut din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al comunei Florești, în urma unui demers de peste 5 ani, iar acum pe terenul de peste 8.8 hectare situat între străzile Subcetate și Tăuțiului se dorește construirea unei zone de relaxare pentru locuitorii din Florești.

“Timp de mai bine de trei luni am ascultat propunerile floreștenilor, iar apoi specialiștii în proiectare au venit cu un Studiu Temă de Proiectare pentru Proiectul , adică ceea ce se intenționează a se realiza pe terenul respectiv”, susține primarul Horia Șulea.

Proiectul este format din trei Subzone, două drumuri și un pasaj pietonal subteran:

Subzona 1 va cuprinde CENTRUL CULTURAL, adică

– SALĂ SPECTACOLE POLIVALENTĂ (S+P+2E, 800 de locuri) ce include CINEMATOGRAF, SALĂ DE CONFERINȚE, DE TEATRU DRAMATIC, DE TEATRU MUZICAL, SALĂ CONCERTE
– ALEI PIETONALE
– PARCAJE
– GARAJ SUBTERAN
– PARC
– AGORA / SPAȚIU PUBLIC
– MINIHOTEL
– RESTAURANT
– SPAȚII COMERCIALE
– PAVILION CAFETARIA
– TERASE
– SUPRAFEȚE GAZONATE

Subzona 2 va cuprinde

SALA POLIVALENTĂ (D+P+E, 1000 de locuri)
GARAJ SUBTERAN
AQUA PARK
PATINOAR
CLĂDIRE MULTIFUNCȚIONALĂ
BAZIN DE ÎNOT ACOPERIT
PISTĂ DE ROLE
AMFITEATRU ÎN AER LIBER
2 TERENURI DE BADMINTON
SPAȚII DE JOACĂ PENTRU COPII
SPAȚIU DE ACTIVITĂȚI DE GYM, FITNESS, BOULDERING ȘI PARKOUR
SPAȚIU DE ACTIVITĂȚI PENTRU SENIORI
PISTE DE AGREMENT
ALEI DE PROMENADĂ
SPAȚII VERZI

Subzona 3 cu acces pietonal subteran și auto din Varianta Ocolitoare va cuprinde:

– PARCARE
– PARC DE AVENTURĂ (cu trasee pentru copii sub 8 ani, pentru copii peste 8 ani, trasee ușoare, trasee medii, trasee de forță și tehnică)
– PARC DE PAINTBALL (zonă de depozitare/închiriere echipament plus vestiare, grup sanitar, bufet, zonă de luptă de 1500 mp cu obstacole naturale și artificiale, zonă extinsă și îngrădită până la liziera pădurii)

“Se are în vedere joncțiunea străzilor SubCetate 1 cu SubCetate 2, precum și realizarea Variantei Ocolitoare SUD (Florești – Nod de Autostradă Gilău traseu pe partea de Sud), drum prevăzut în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a ZMC Cluj și în proiecția Primăriei Florești, drum ce va face la un moment dat joncțiunea cu Drumul de Legătură Sud (cel pe deasupra Polus Metro), investiție în curs de realizare.

Legat de costuri, e prematur a discuta despre așa ceva, fără Proiectul Tehnic și devizele aferente. Absolut, avem o idee și legat de acest aspect. Oricum, valoarea exactă va fi dată de oferta câștigătoare a licitației pentru proiectare și execuție. În ceea ce privește finanțarea, aceasta va fi asigurată din bugetul propriu, din fonduri guvernamentale și din fonduri ale unor instituții europene. Va fi o investiție multianuală și eu sper ca anul acesta să putem deja demara primele lucrări efective”, a anunțat primarul Horia Sulea.

Leave a Reply

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code
     
 

Top