Promovăm un stil de viaţă sănătos alături de Bio Aleea

Fiecare dintre noi va pune pune întotdeauna sănătatea personală şi a familiei pe primul loc, iar un stil de viaţă sănătos înseamnă, printre altele, folosirea unor produse BIO de calitate, certificate de către instituţii autorizate, practicarea unui sport pentru menţinerea unei greutăţi adecvate sau asigurarea unei alimentaţii sănătoase, atât pentru tine cât şi pentru restul familiei, alimentaţie bazată mai puţin pe produse de origine animală şi mai multe produse vegetale, recomandate de specialiştii în nutriţionism.

stil de viata sanatos

Managementul stresului şi a energiei ajută la menţinerea unui sistem imunitar ridicat. Nu trebuie să lăsăm necazurile, stresul, problemele şi grijile de zi cu zi să ne doboare, deoarece acest lucru la o persoană cu un sistem imunitar scăzut apare riscul de boli, afecţiuni grave, cum ar fi: obezitate, cancer, diabet, boli cardiovasculare sau atac cerebral.

De asemenea, este recomandat să facem mişcare minim 1 oră şi să consumăm 2 litri de apă pe zi, iar exerciţiile fizice, sportul, urcatul scărilor sau mersul pe jos minim 30-45 de minute pe zi trebuie să facă parte din programul zilnic al fiecăruia, cu atât mai mult al celor care au o muncă sedentară şi de birou.

Un alt factor esenţial care te ajută să ai un stil de viaţă sănătos este educaţia proprie, care presupune renunţarea la obiceiurile proaste, nesănătoase şi înlocuirea lor cu cele bune şi sănătoase. Va trebui să ne schimbăm în totalitate traiul de zi cu zi şi modul de gândire nesănătos cu unul de gândire pozitivă. Astfel, deşi ne va fi poftă, va trebui să spunem NU alimentelor gustoase, dar nesănătoase, şi să ne orientăm spre cele sănătoase.

Magazinul online Bio Aleea furnizează o gamă variată de produse naturale de cea mai bună calitate, cum ar fi: alimente bio, cosmetice bio, detergenţi şi produse pentru copii, alimente fără zahăr, fără sare, fără glute şi fără lactoză.

Dintre alimentele BIO comercializate de Bio Aleea, menţionăm: ceaiuri bio, cafea naturală de calitate, cereale şi seminţe, o gamă variată de condimente BIO, dulciuri şi snacksuri, gemuri şi dulceţuri, paste făinoase, diverse băuturi pe bază de lapte vegetal şi alimente de bază (cremă de cocos, gelatină vegetală, drojdie pentru pâine şi pizza, praf de copt, sirop din orez, orez roşu, linte verde bio, orez brun etc.).

Livrarea comenzilor se va efectua prin intermediul curieratului rapid, iar tariful practicat este de 20 lei pentru primele 5 kg (fiecare kg adiţional este taxat extra). Termenul de livrare este de 24-48 ore în cazul produselor aflate  în stoc şi 2-4 zile în cazul celor indisponibile.

Acest articol are caracter advertorial.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top