Puteti sa va inscrieti pentru traversarea Tarnitei pana joi, 7 august

Cea de-a opta ediţie a primei competiţii de înot în ape deschise din România este pe cale să înceapă. Cei care doresc să se înscrie mai au la dispoziţie doar doua zile.

traversarea tarnitei

Înotătorii care doresc să participe la “Traversarea Tarniţei”, eveniment ce va avea loc în această sâmbătă, mai au posibilitatea de a intra în competiţie până joi, 7 august, dată la care este fixat şi termenul limită pentru achitarea taxei de înscriere.

Competiţia consta în două probe la alegere, de parcurgere înot a unor distanţe de 1.500m şi respectiv 6.500m, reprezentând lungimea lacului Tarniţa. Startul se va da de la debarcader începând cu ora 10:00, pentru proba scurtă, respectiv la ora 11:00, pentru proba lungă.

Pana acum s-au inscris peste 100 de persoane din mai multe orase din Romania, iar organizatorii spera ca numărul lor să crească simţitor spre finalul perioadei de înscrieri.

Traversarea Tarniţei a luat ființă în 2007 când la start se adunau 14 sportivi curajoşi, fiind organizată de clubul ORCA, o organizaţie non-profit care are ca şi scop popularizarea înotului ca şi posibilitate de petrecere a timpului liber în mod sănătos.

Leave a Reply

Top