Rampa de gunoi de la Pata Rât s-a închis! Firmele de salubritate nu mai colectează gunoiul menajer!

Societatea „Salprest Rampă”, cea care administrează rampa de gunoi de la Pata Rât, a notificat Primăria Cluj-Napoca că a închis groapa de gunoi, începând de luni seara, pentru a nu risca amenzi de la Garda de Mediu.

rampa de gunoi pata rat

Companiile de salubritate Rosal și Brantner-Vereș nu vor mai colecta deșeurile menajere din oraș, deoarece, în momentul de față, nu au unde să le depoziteze.

„România trebuia să închidă depozitele de deșeuri neconforme, pentru care s-a negociat termen prin tratatul de aderare încă din 2009. Acesta este motivul pentru care s-a și luat în calcul investiția la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, care nu este gata nici până în ziua de azi (…) Spre știință, orice verificare tematică de la Mediu a situației actuale a depozitelor neconforme de categoria B (în care se încadrează și depozitul Bratner-Vereș), care ar duce la sistarea activității în condițiile descrise mai sus, urmat de o verificare a decidenților din partea CE privind stadiul noilor depozite de deșeuri (neterminat, în cazul CMID), ar duce la declanșarea procedurilor de infringement pentru România. Ceea ce ar însemna o povară zilnică la buget cuprinsă între 2200 și 135.000 de euro (ca penalizări), până la momentul finalizării lucrării”, a precizat consilierul județean Mihai Seplecan.

Autoritățile locale și județene au organizat o ședință de urgență pentru a găsi o soluție, la care iau parte reprezentanții Consiliului Județean, ai Primăriei Cluj-Napoca, prefectul Gheorghe Vușcan și Adriana Vădean, administratorul Salprest Rampă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.