Record de turişti la Salina Turda în 2015: vizitatorul cu numărul 500.000, premiat cu un tort şi un abonament pe viaţă

Salina Turda a înregistrat, duminică, turistul cu numărul 500.000 din acest an, acesta fiind premiat cu un tort, suveniruri şi un abonament pe viaţă pentru două persoane.

salina turda2

Directorul Salinei Turda, Simona Baciu, a declarat că vizitatorul premiat se află pentru a doua oară la salină şi a promis că îşi va folosi abonamentul primit.

“Pentru prima oară de la redeschiderea Salinei Turda în 2010 în urma modernizării cu fonduri europene, am atins cifra de o jumătate de milion de turişti pe an. Înregistrarea turistului cu numărul 500.000 a avut loc, duminică, acesta fiind Dan Răzvan Hudea din Bazna, care a însoţit un grup de turişti vorbitori de limbă germană. Fericitul vizitator a fost premiat cu un tort şi un abonament nominal pe viaţă la Salina Turda pentru două persoane şi a mai primit nişte suveniruri. Acesta a spus că se află pentru a doua oară în vizită la Salina Turda şi a promis că îşi va folosi abonamentul primit”, a spus Baciu pentru Mediafax.

Potrivit acesteia, conducerea Salinei Turda estima că va înregistra turistul cu numărul 500.000 abia la începutul lunii decembrie 2015.

“Turistul cu numărul 500.000 reprezintă pentru noi un moment simbolic, de suflet. Acest moment contează şi din punct de vedere al performanţelor manageriale. Atât timp cât organizăm evenimente concerte, reuşim să facem lumea să vină la salină, să o aprecieze, şi mă refer şi la turiştii din ţară şi la cei din străinătate”, a mai spus directorul Salinei Turda.

Exploatarea sării la Salina Turda datează din epoca romană. Salina a fost închisă în 1932 şi a fost redeschisă pentru public şi pentru pacienţii cu boli respiratorii în 1992.

În perioada 2008 – 2010 a fost modernizată în urma unei investiţii de aproape şase milioane de euro din fonduri europene şi a fost inaugurată în ianuarie 2010 în prezenţa premierului de atunci Emil Boc şi a ministrului Turismului de atunci Elena Udrea. De la deschiderea din 1992 până în prezent, Salina Turda a fost vizitată de aproape trei milioane de turişti români şi străini.

Leave a Reply

Top