Regina Elisabeta a II-a, cea mai puternică femeie din Marea Britanie

regina elisabeta a II-aRegina Elisabeta a II-a a fost numită cea mai puternică femeie din Marea Britanie, urmată de Theresa May, care conduce Ministerul de Interne, şi de Ana Patricia Botin, şefa băncii Santander UK, potrivit un sondaj publicat marţi de BBC şi preluat de agenţia EFE.

Pentru respectivul sondaj, postul Radio 4 al BBC a selectat o sută de femei considerate “cele mai influente” sau puternice din Marea Britanie. Pe locul patru în clasamentul rezultat se situează judecătoarea de la Curtea Supremă, Brenda Hale, urmată de preşedinta grupului Shine, Elisabeth Murdoch.

În ciuda popularităţii de care se bucură, ducesa de Cambridge nu figurează pe această listă. “Am avut în vedere ca sursa de putere a majorităţii femeilor de pe listă să rezide în faptul că au ajuns într-un post unde pot exercita un anumit control în politică, într-o funcţie de conducere sau într-o poziţie influentă”, explică ziarista Eve Pollard, care a participat la elaborarea listei.

Potrivit unor date furnizate de BBC în anul 2012, mai puţin de o treime din poziţiile cele mai influente din Marea Britanie sunt ocupate de femei. Pe ansamblul celor 11 sectoare analizate, femeile ocupă 30,9% din posturile ce presupun o vastă putere.

Leave a Reply

Top