RE/MAX își extinde rețeaua cu un nou birou, în apropiere de Cluj-Napoca

RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, anunță inaugurarea unui nou birou, în comuna Florești, în apropiere de Cluj-Napoca. În acest fel, începând cu luna mai, rețeaua RE/MAX din România se mărește un încă un birou.

Noua franciză din Florești, RE/MAX Invest, este deținută de soții Mircea și Angela Drăguș, ambii ocupând diverse poziții în cadrul RE/MAX România, de Director de Dezvoltare și respectiv agent imobiliar. Fiind un start-up, la fel ca și alte francize din rețeaua RE/MAX, aceasta va deveni operațional din luna august.

“Activând în domeniul construcțiilor peste 20 de ani, am fost întotdeauna interesat de afacerile imobiliare. Abia după ce am colaborat cu RE/MAX România din poziția de director de dezvoltare și cunoscând piața de real estate și cea a agențiilor imobiliare, am decis ca achiziția unei francize poate reprezenta startul unui business de succes. De altfel, intrarea în rețeaua RE/MAX oferă sprijin, logistică, marketing, educație și training, practic bazele unei dezvoltări sănătoase”, a declarat Mircea Drăguș, Broker/Owner RE/MAX Invest.

Astfel, așa cum a subliniat Drăguș, prin afilierea la reţea, RE/MAX Invest are avantajul de a face parte dintr-o afacere în care, în acest moment, există pe plan național  peste 170 de agenţi în cele 11 orașe unde sunt deschise birouri RE/MAX.

În ceea ce privește alegerea comunei Florești pentru inaugurarea unui birou RE/MAX, reprezentantul companiei a subliniat că această zonă, aflată imediat la una dintre principalele ieșiri din Cluj-Napoca, este una foarte efervescentă din punct de vedere imobiliar. De altfel, aici sunt în plină dezvoltare foarte multe proprietăți rezidențiale ce urmează a fi inaugurate în curând.

“O piață dinamică și în plină expansiune, în Florești spre exemplu prețurile de vânzare se apropie de cele din Cluj-Napoca, cca. 600 – 800 euro / mp, în timp ce chiriile se situează la cca. 200 euro pentru un apartament de două camere”, a încheiat Mircea Drăguș.

Leave a Reply

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code
     
 

Top