Remiză albă tensionată între “U” Cluj vs Unirea Târlungeni! Penalty neacordat pentru clujeni în prelungiri!

Fără Calcan și Ursu în teren, dar cu Kovacs la mijlocul terenului, Universitatea Cluj a obținut doar o remiză albă cu Unirea Târlungeni, scor 0-0, într-o partidă care a contat pentru etapa a XVI-a a Ligii a 2-a seria vest.

U Cluj - Unirea Tarlugeni-w800-h600

Aproximativ 500 de suporteri au îndurat un frig pătrunzător pe Cluj Arena la ultimul meci pe teren propriu din acest an. Peluza “Șepcilor Roșii” a desfășurat un banner impresionat în minutul 15 al partidei cu ocazia împlinirii a 96 de ani de existență ai clubului. “Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoși; Nu record, ci armonie; Nu ură, ci camarederie; Nu victorie personală, ci victoria națiunii; Nu speculă, ci jertă – Iuliu Hațieganu, 1932; Principiile de Hațieganu enumerate de 96 ani le concretizăm prin fapte”.

Prima repriză a fost controlată de “U” Cluj, iar cea mai mare ocazie de gol a venit în minutul 38, avându-l în prim-plan pe Răzvan Greu, care a pătruns periculos în careu, a driblat portarul și a șutat din unghi, dar un fundaș oaspete a scos de pe linia porții. Până la această situație, singurele ocazii notabile au fost execuția pretențioasă din foarfecă din centrul careului, pe lângă poartă, la care arbitrul a fluierat ofsaid (22), iar Cîndea a reluat un șut de la 15 metri peste poartă (23). Greu a încercat să-l surprindă pe Mutiu cu un corner executat pe poartă, dar portarul Târlungeniului a respins de sub bară (31).

Repriza a doua a început cu Universitatea în ofensivă. Mihai Butean a centrat în careu, mingea a fost reținută de portar (47). Cocină a pătruns în careu și a șutat în primul fundaș advers (55). Boboc intră și el în careu și reia slab spre poartă (56).

Teja a făcut prima schimbare a meciului, Marvin Schieb a ieșit și a intrat Alex Dulca (59). Universitatea a presat poarta adversă în partea a doua, Târlungeniul nu a avut nicio ocazie la poarta lui Niczuly. Greu a trimis o centrare pe jos dintr-o lovitură liberă de pe partea dreaptă, marginea careului, dar oaspeții au respins (60). A doua schimbare la “U” Cluj, a ieșit Cîndea și a intrat Janos Norbert (73).

“Studenții” au forțat golul și au presat în permanență poarta oaspeților până la final, însă defensivă oaspeților a rezistat cu brio atacurilor Universității.

Fază controversată în prelungiri.

Clujenii au cerut penalty în prelungirile meciului la un fault clar în careu comis asupra lui Răzvan Greu, dar “centralul” i-a acordat al doilea cartonaș galben pentru simulare și implicit pe cel roșu atacantului clujean. Primul galben l-a încasat tot pentru o simulare. Jucătorii și staff-ul Universității au protestat vehement la adresa manierei de arbitraj, iar brigada de arbitri condusă la centru de Sergiu Popa din Alba a avut nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru a părăsi terenul.

Echipele de start:

“U” Cluj: Niczuly – Butean, Crișan, Cordoș, Hîmpea – Cîndea (J. Norbert, ’73), Boboc, Greu, Kovacs – Schieb (Dulca, ’59), Cocină (C. Popescu, ’82)

Rezerve: Țicrea, Mutu, Keresztes, C. Popescu, J. Norbert, A. Dulca, O. Moruțan

Antrenor: Mihai Teja

Unirea Târlungeni: Mutiu – Vlășceanu, Forika, Bucur, M. Popescu – Marin, Monea (Podlesnîi, ’90), Minciună, Vasiloi – Petrean (Păduraru, ’70), Petra

Rezerve: Dănălache, Păduraru, Podlesnîi, Coltofean, Nicolae, Dâlbea

Antrenor: Daniel Bonă

Arbitru principal: Sergiu Popa (Alba)
Asistenți: Peter Joszef (Sfântu Gheorghe), Antal Damian (Bacău)
Arbitru rezervă: Mihai Domșa (Alba)
Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare), Constantin Pintilie (Vâlcea)

Cartonașe galbene: Cocină (16), Greu (36) // Forika (17), Vlăsceanu (35), Marin (59), Vasiloiu (62), Mutiu (68), Minciună (89), Bucur (90)

Alte rezultate din etapa a 16-a a Ligii a 2-a Seria vest

FCM Baia Mare – FC Caransebeș 4-0
FC Brașov – Metalul Reșita 11-2
CSM Râmnicu Vâlcea – FC Bihor 2-0
Olimpia Satu Mare – Chindia Târgoviște 1-4
Șoimii Pâncota – Gaz Metan Mediaș 2-1
CS Mioveni – UTA Bătrâna Doamnă 2-0

Universitatea Cluj acumulează 23 de puncte în clasament în urma acestei remize, iar ultimele două etape din acest an vor fi disputate în deplasare, sâmbătă, 28 noiembrie, pe terenul formației Gaz Metan Mediaș (ora 15:00) și în 5 decembrie cu Șoimii Pâncota (11:00).

Leave a Reply

Top