Restaurantele, barurile şi cluburile, obligate sa publice pe meniu anunţul privind bonurile fiscale, de la 1 martie

Restaurantele, barurile şi cluburile vor publica pe meniu anunţul tip formulat de Ministerul Finanţelor privind obligaţia de a primi bon fiscal sau îl vor pune la dispoziţia clienţilor, la fiecare masă, astfel încât aceştia să-l poată citi permanent, potrivit unui proiect de ordin elaborat de MFP.

bon fiscal

“Începând cu data de 1 martie 2015, operatorii economici care au obligaţia, potrivit legii, de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, afişează anunţul prevăzut la art.1 la locul de amplasare a aparatelor de marcat electronice fiscale, în aşa fel încât să fie vizibil clienţilor. Operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale în unităţi de tip restaurant, bar, discotecă, club, şi altele asemenea, asigură informarea clienţilor şi prin tipărirea anunţului de atenţionare pe prima pagină a meniurilor pe care le pun la dispoziţia acestora, ori prin alte mijloace, astfel încât, la fiecare masă destinată clienţilor, aceştia să aibă permanent posibilitatea de a citi anunţul de atenţionare”, se arată în proiectul de ordin postat pe pagina web a Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Proiectul de ordin stabileşte modelul şi conţinutul anunţului de atenţionare a clienţilor referitor la obligaţia de a primi bonul fiscal, prevăzută şi în OG 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale.

Anunţul are sigla Ministerului Finanţelor şi va avea în antet Guvernul României şi Ministerului Finanţelor Publice, după care prezintă mai multe avertismente şi drepturi:

“Dacă nu primiţi bon fiscal, aveţi obligaţia să-l solicitaţi.

În cazul unui refuz, aveţi dreptul de a beneficia de bunul achiziţionat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia.

Solicitaţi şi păstraţi bonurile fiscale pentru a putea participa la extragerile lunare şi ocazionale ale loteriei bonurilor fiscale.

Est interzisă înmânarea către client a altui document, care atestă plata contravalorii bunurilor sau serviciilor prestate, decât bonul fiscal.

Pentru a semnala nerespectarea obligaţiilor legale ale operatorilor economici, puteţi apela gratuit, non-stop, serviciul TelVerde al MInisterului Finanţelor Publice 0800.800.085″.

Firmele obligate prin lege să utilizeze aparate de marcat electronice pentru emiterea bonurilor fiscale, în principal comercianţii care vând direct către populaţie, trebuie să înlocuiască treptat aparatele de marcat electronice fiscale dotate cu role jurnal pe suport de hârtie, cu cele echipate cu jurnal electronic şi să le conecteze la sistemul de supraveghere şi monitorizare, în vederea transmiterii datelor către ANAF.

Prima extragere la loteria bonurilor fiscale, ocazională, va fi organizată pe 13 aprilie, a doua zi de Paşte, cu un fond de premiere de 1 milion lei.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top