România, învinsă de Polonia cu 31-29 în optimile Campionatului Mondial de handbal feminin din Serbia

handbal feminin nationalaNaționala feminină de handbal a României a fost învinsă surprinzator de reprezentativa Poloniei cu scorul de 31-29 (13-17), duminică, la Novi Sad, în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Serbia, după un meci pe care l-a controlat.

Tricolorele au avut un ultim sfert de oră dezastruos, pierzând după ce a condus cu patru goluri diferenta, 25-21 (45), reusind sa inscrie doar un singur gol între minutele 45 și 58, astfel că Polonia a reușit să întoarcă scorul.

Ca și în precedentele partide, echipa României a intrat mai greu în meci, fiind condusă cu 2-0 (min. 2) și 3-1 (min. Au reușit egalarea în min. 6 (3-3), iar în minutul 9 au condus pentru prima oară, cu 5-4. De la 7-7 (12), România a punctat de patru ori la rând și s-a desprins la 11-7 (18). Polonia a reușit să se apropie la două goluri, 10-12 (22), după două goluri marcate în inferioritate numerică, însă echipa antrenată de Gheorghe Tadici a refăcut diferența și la pauză România conducea cu 17-13.

Repriza a doua începea sub auspicii bune pentru echipa noastră, care s-a distanțat în premieră la cinci goluri, 18-13 (31), dar cu timpul ecartul s-a micșorat. În min. 43 diferența era de doar două goluri pentru România, 23-21, dar tricolorele au refăcut-o imediat (26-22, 48). Au urmat minute bune în care echipa noastră nu a mai găsit drumul spre poartă, iar apărarea a cedat aproape la fiecare atac, astfel că de la 26-22 scorul a devenit 26-29 (58). România a pierdut un meci în care a condus peste 50 de minute pe tabela de marcaj, în fața unei formații foarte ambițioase.

Au evoluat echipele:

Polonia: Malgorzata Gapska, Anna Wysokinska — Monika Stachowska, Iwona Niedzwiedz (2 goluri), Karolina Siodmiak, Kinga Grzyb (7), Karolina Kudlacz (4), Katarzyna Koniuszaniec (1), Alina Wojtas (9), Karolina Semeniuk-Olchawa (2), Karolina Szwed-Orneborg, Malgorzata Stasiak, Patrycja Kulwinska (6), Kinga Byzdra. Selecționer: Kim Rasmussen.

România: Paula Ungureanu, Talida Tolnai — Adriana Nechita (3), Aneta Pîrvuț, Adriana Țăcălie, Luciana Marin (1), Crina Pintea, Cristina Neagu (10), Aurelia Brădeanu (6), Oana Manea (4), Gabriela Perianu, Eliza Buceschi (1), Valentina Ardean (4). Selecționer: Gheorghe Radici.

Leave a Reply

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code
     
 

Top