“România neîmblânzită” – reverenţă în faţa naturii

Multe documentare au fost realizate despre România în ultimii ani, unele mai bune, altele mai puţin bune, despre istoria ei sau despre locurile frumoase pe care le are, dar niciodată nu s-a realizat un documentar mai complex şi mai captivant despre flora, fauna şi sălbăticia ei, una în care nu prea a ajuns, din fericire, picior de om. Astfel pot descrie documentarul “România neîmblânzită”, în care avem şansa să descoperim că dincolo de forfota oraşelor şi a civilizaţiei există o altă lume, o lume în care necuvântătoarele din toate speciile duc o luptă continuă pentru supravieţuire. Lună după lună, an după an, anotimp după anotimp.

În timp ce noi ne ducem traiul de zi cu zi în apartamentele sau casele noastre care mai de care mai cochete, făcându-ne griji despre ce vom pune pe masă a doua zi, undeva în inima munţilor Carpaţi şi a Deltei Dunării îşi duc traiul de zi cu zi animalele pe care unii dintre noi le-am văzut doar în filme. Acest documentar ne oferă această şansă de a descoperi fauna cu care împărţim această ţară.

Avanpremiera documentarului a avut loc la Cluj-Napoca vineri seara, 13 aprilie, concomitent în două cinematografe, Cinema City Iulius Mall şi Cinema Florin Piersic, în ultimul fiind sala arhiplină. Interesul a fost unul foarte mare pentru această peliculă realizată de către o echipă a casei de producţii engleze Off the Fence, în colaborare cu European Nature Trust, specializaţi în reportaje şi filme despre viaţa sălbătică, fiind distribuită în România de Transilvania Film, totul cu sprijinul financiar al companiei Auchan România, căruia merită să le precizăm numele şi să le dedicăm un mare Jos pălăria pentru oferirea acestui cadou pentru România în anul Centenarului.

La finalul proiecţiei de la Cinema Florin Piersic, naratorul Victor Rebengiuc şi Tudor Giugiu, reprezentat al companiei de distribuţie Transilvania Film, au răspuns întrebărilor din public.

“E un film la care am lucrat cu inexprimabilă bucurie pentru că am fost cucerit de ceea ce vedeam pe ecran. Sunt lucruri de o poezie extraordinară, nebănuite, nu îmi venea să cred ceea ce vedeam şi încercam să mă conving că e adevărat, că nu e un trucaj, că nu e vorba de o regie. Nu este un film aranjat. Filmul acesta este spontan, este făcut cu dragoste, oamenii aceştia au stat 400 de ore în frig, în ploaie şi în vânt pentru a ieşi un cadru bun. E un efort pe care l-au făcut din dragostea pentru natură.

Am fost teribil de onorat că am avut această sarcină de a nara acest documentar. Şi vă rog celor care l-aţi văzut să povestiţi şi altora pentru că merită. Pentru România”, a declarat naratorul filmului, Victor Rebengiuc.

Scenariul a fost realizat de regizorul Thomas Barton-Humphreys şi Alex Păun, producătorii executivi au fost Ellen Windemuth, Ionuț Ardeleanu, Paul Lister, de imagine s-a ocupat John Waters, de montaj Dan Schwalm, muzica Nainita Desai, iar traducerea în română a fost realizată de Marius Chivu.

Vocea care narează în română acest documentar este cea a actorului Victori Rebengiuc, iar pentru versiunea în engleză a fost ales ca naratorul reputatul actor Mark Strong.

Acest film este o adevărată reverenţă în faţa naturii şi a locurilor fascinante pe care România le are. E un documentar captivant despre viaţa sălbatică a patriei noastre, din care aflăm că mai există râsul carpatin, urşi bruni, lupi, capra neagră, morunul din Deltă, salamandra de foc, acvila de munte şi alte specii de animale aflate, din păcate, pe cale de dispariţie. E o adevărată lecţie de geografie pentru generaţia de mâine.

Câteva cadre excelente din timpul filmului:

România neîmblânzită în cifre:

12 luni pentru a surprinde toate sezoanele României
Peste 80.000 de kilometri folosind șase tipuri diferite de transport (mașină, barcă, avion, elicopter, snowmobil și mașinuță de golf)
Peste 400 de ore de filmare în cele mai dificile condiţii
22 de cameramani cu experiențe variate au lucrat la imortalizarea momentelor

Locuri unde s-a filmat

Parcul Național Piatra Craiului
Munții Făgăraș
Parcul Național Cozia
Delta Dunării
Histria
Parcul Natural Vânători-Neamț
Peșterea Urșilor
Munții Apuseni
Pajiștile înflorite și sălbatice din Viscri
Porțile de Fier
Parcul Național Cheile Beușnița
Parcul Natural Văcărești
București, Cluj, Iași

Dacă sunteţi generaţia care aţi crescut cu Teleenciclopedia, atunci aflaţi că acest documentar e o altfel de Teleenciclopedie.

Un documentar care nu trebuie ratat în cinema.

Mai multe detalii despre această peliculă puteţi descoperi pe site-ul oficial: romanianeimblanzita.ro.

Leave a Reply

Loading...
Top