ROMÂNIA, remiză albă cu Danemarca, în fața a 26.895 de suporteri la Cluj – VIDEO

Echipa naționala de fotbal a României a remizat, scor 0-0, duminică seara, pe Cluj Arena, în partida cu reprezentativa Danemarcei, în fața a circa 27.000 de spectatori, în cadrul etapei a 5-a a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din Rusia care va avea loc în 2018.

Foto: facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

În urma acestui rezultat, “tricolorii” mai păstrează șanse mici la calificare și rămân neînvinși în confruntările disputate pe Cluj Arena, toate meciurile fiind încheiate la egalitate, Muntenegru (1-1) și Spania (0-0).

FINAL de meci: România a obținut o remiză în fața danezilor și au acumulat 6 puncte în clasamentul grupei E – VEZI CLASAMENTUL!

În celelalte rezultate din etapa a 5-a a grupei, Polonia a învins Muntenegru cu 2-1, iar Armenia a câștigat cu 2-0 meciul cu Kazakhstan.

Min. 90+1: Pintilii a primit cartonaș galben pentru un fault asupra lui Delaney.

Min. 87: Cea mai mare ocaze de gol a reprize a doua a aparținut Danemarcei: Eriksen a șutat pe jos, plasat, în careu, proaspăt-intratul Braithwaite a ajuns primul la minge și a reluat peste poartă din careul mic. Ocazie uriașă, iar la faza imediat următoare danezii au trecut din nou pe lângă gol, însă defensiva “tricolorilor” a respins în corner.

Min. 84: Schimbare România – A ieșit Chipciu și a intrat Andrei Ivan.

Min. 81: Danezii au trecut pe lângă deschiderea scorului la o minge bâlbâită de apărarea României și care s-a dus pe lângă poartă.

Min. 75: Schimbare RomâniaIasmin Latovlevici a ieșit și a intrat Dorin Rotariu

Min, 72: Răzvan Marin și-a mai încercat o dată norocul la poartă de la mare distanță, dar reluarea sa a fost mult peste trasversală. 

Min.69: Schimbare Danemarca: A ieșit Schone și a intrat Braithwaite.

Min. 68: Răzvan Marin a încercat poarta din marginea careului cu un șut din prima, dar Schmeichel a reținut

Min. 63: Prima schimbare a meciului. Denis Alibec a intrat în locul lui Keșeru

Min. 62: Cascadă de ocazii la poarta danezilor. Stanciu și Keșeru au șutat în blocajul fundașilor adverși.

Min. 55: Crainicul stadionului a anunțat că la această partidă asistă 26.895 de suporteri.

Min. 50: La faza imediat următoare, danezi au avut o ocazie importantă de a deschide scorul, dar mingea a trecut puțin pe lângă poarta lui Tătărușanu.

Min. 49: Lovitură liberă pentru România de la 25 metri. Stanciu a șutat puțin pe lângă poartă.

A început repriza a doua

PAUZĂ – Arbitrul englez Martin Atkinson nu a acordat niciun minut de prelungire în prima repriză.

Min. 42 – Cea mai mare ocazie de gol a Danemarcei în prima repriză i-a aparținut “vedetei” Eriksen, care a reluat peste poartă din interiorul careului. Am scăpat fără gol.

Min. 37 – Benzar a servit o nouă minge perfectă în careu, dar Stanciu ratează preluarea.

Min. 33 – Numeroase personalități din lumea sportului și chiar mondenă asistă la partida de pe Cluj Arena, inclusiv designer-ul Cătălin Botezatu.

Min. 30: Danemarca forțează atacul, dar deocamdată defensiva “tricolorilor” funcționează bine și rezistă. Nicio ocazie importantă pentru danezi în primele 30 de minute ale meciului.

Min. 25: Ocazie uriașă pentru România. Keșeru trece din nou pe lângă gol. Atacantul nu ajunge la o minge centrată pe jos de Benzar, care a scăpat singur spre poartă.

Min 24: Cele două formații se tatonează reciproc la mijlocul terenului. Nicio ocazie notabilă de gol. Meciul este unul echilibrat.

Min. 18: Ocazie rarisimă pentru România. Claudiu Keșeru nu poate înscrie din careul mic și reia balonul peste transversală

Min. 15: Partida este una relativ echilibrată în primul sfert de oră. Ankersen a pătruns periculos în careu și a centrat, dar defensiva României a respins în corner. Prima lovitură de colț a partidei a fost executată de Eriksen, dar România s-a apărat bine.

Min. 12: România pune presiune pe buturile apăate de Schmeichel și forțează pe benzi cu Latovlevici și Benzar. Keșeru și Răzvan Marin sunt cei mai periculoși jucători din ofensiva tricolorilor în primele 10 minute ale partidei.

Min. 4: Primul șut pe spațiul porții Danemarcei i-a aparținut lui Răzvan Marin din interiorul careului.

Min 1: A început partida. 27.000 de oameni îi încurajează pe elevii luu Christoph Daum pe Cluj Arena.

Fanii Universității Cluj s-au adunat cu câteva ore înaintea partidei pe strada Piezișă pentru a-și face încălzirea înaintea duelului cu danezii. Aceștia au cântat pentru România și au creat o atmosferă fierbinte, așa cum ne-au obișnuit de fiecare dată când echipa naționala a României a aterizat pe Cluj Arena.

VIDEO

Echipele de start:

ROMÂNIA: Tătărușanu – Benzar, Toșca, Chiricheș, Săpunaru – Latovlevici, Chipciu, Pintili, R. Marin – N. Stanciu – Keșeru

Rezerve: Pantilimon, Niță, Moți, Rotariu, A. Popa, Budescu, Alibec, Bicfalvi, Prepeliță, A. Ivan, S. Hanca, D. Grigore

Selecționer: Christoph Daum

DANEMARCA: Schmeichel – Christensen, Vestergaard, Kjaer – Ankersen, Durmisi, Kvist, Delaney, Schone – Eriksen, Cornelius

Rezerve: Lossl, Ronnow, Braithwaite, Bjelland, Jorgensen, Dalsgaard, Ingvartsen, Larsen, Wass, Sisto, Vibe

Selecționer: Aage Hareide

Arbitru principal: Martin Atkinson (Anglia)
Asistenți: Stephen Child, Stuart Burt (Anglia)
Al patrulea oficial: Anthony Taylor (Anglia)
Observator: Georges Luchinger

Leave a Reply

Top