Românii: cea mai căutată naţie de către angajatorii străini!

Românii sunt cei mai căutaţi când vine vorba de locuri de muncă în afara ţării. Conform unui studiu publicat de portalul de recrutare TJobs, angajatorii străini preferă să recruteze lucrători de pe “plaiurile mioritice” înaintea oricăror altor naţii.

Angajatori străini pun la dispoziţia românilor peste 80% din totalul locurilor de muncă în străinătate. În mod special, Marea Britanie şi Germania preferă să angajeze, în principal, români. De asemenea, şi ţări precum Grecia sau Statele Unite ale Americii angajează cu preponderenţă lucrători din România.

În acest sens, în Marea Britanie există 2.434 de locuri de muncă vacante, în Germania 2.387, în Grecia 2.000, iar Statele Unite ale Americii pun la dispoziție 1.300 de posturi. Toate acestea sunt adresate, în principal, românilor. De altfel, pe lângă acestea, un număr de 32 de state au scos la concurs joburi pentru lucrătorii din ţara noastră, printre ele Franţa, Italia, Spania sau Danemarca. Astfel, sunt disponibile 16.500 de contracte de muncă. Majoritatea vizează locuri de muncă sezoniere, însă sunt extrem de căutaţi şi muncitorii calificaţi şi specialiştii români.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top