Românii îşi permit de cinci ori mai puţină benzină ca nemţii

Din salariul mediu de 1.534 lei, în România ai putea să faci cel mult 7 plinuri a câte 40 de litri. Suntem în topul săracilor Europei, dar plătim carburanţi “de lux”.

OMV Petrol a majorat ieri din nou preţurile sortimentelor de benzină comercializate în staţiile proprii, conform revistei Capital, cu 6 bani pe litru.

Motorina a rămas la acelaşi preţ. Raportat la venituri, suntem în topul ţărilor cu cei mai scumpi carburanţi din Europa. Doar bulgarii o duc mai rău ca noi, care pot face şase plinuri de carburant dintr-un salariu mediu pe economie, în timp ce noi stăm mai bine, cu un plin în plus: şapte alimentări dintr-un venit mediu pe economie.

Practic, dintr-un salariu mediu net de 1.534 lei (354 €) un român poate face plinul de şapte ori, în timp ce un polonez, al cărui venit este de aproximativ 601 euro, poate face plinul de 12 ori.

De asemenea, şoferii vor găsi cea mai scumpă benzină din UE în Olanda şi în Italia, unde litrul de carburant costă peste 1,75 de euro, potrivit Eurostat.

benzina salariu mediu net

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top