Rugbystele de la “U” Cluj au luat locul doi la Cupa României

Stadionul din Parcul Sportiv “Iuliu Hațieganu” a găzduit sâmbătă, 14 noiembrie, Cupa României la Rugby în 7 feminin, iar rugbystele Universității Cluj au terminat competiția pe locul doi, cu o victorie cu scorul de 10-7 în fața formației CS Agronomia București și o înfrângere cu 0-30 în fața câștigătoarei trofeului, CS Politehnica Iași.

rugby feminin in 7 cupa romaniei U Cluj

Clujencele pregătite de Sergiu Pop au încheiat competițiile pe acest an obținând locul doi atât în Campionatul Național, cât și în Cupa României.

“Am avut un început de campionat în care am acumulat rezultate care ne-au ținut pe primul loc până la jumătatea campionatului. Având majoritatea fetelor din echipă convocate la lotul național, iar faptul că nu am avut perioadă de recuperare dintre tur-retur, în a doua jumătate a returului oboseala și accidentările și-au spus cuvântul. Sperăm că jucătoarele accidentate își vor reveni cât mai repede pentru a putea reîncepe pregătirea pentru sezonul următor. Așteptăm și sportive noi în cadrul echipei și ne bucurăm că am reușit să ducem până la capăt campionatul și Cupa României. O altă bucurie este numărul mare de jucătoare la lotul național și sperăm ca la anul numărul sportivelor să crească”, a spus antrenorul universitarelor, Sergiu Pop.

One thought on “Rugbystele de la “U” Cluj au luat locul doi la Cupa României

  1. Este GRATUIT, extrem de simplu si pentru toti cei care vor sa invete cum sa faci bani de acasa! Acesta este un curs online exceptional, cu care, total gratuit si pas cu pas, inveti in cateva zile cum sa faci bani acasa! Sigur te intereseaza! Cand vrei cu seriozitate sa castigi bani, cere detalii mai multe la adresa de email: crismrc36@gmail.com

Leave a Reply

Top