Rus, într-o discuţie telefonică cu Paul Dobre: “Nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie”

Procurorii au redat o discuţie telefonică între fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, şi Victor Paul Dobre, într-o discuţie despre listele electorale, în 4 august, la ora 18:19.

Fostul ministru al Internelor mai spunea că a vorbit cu premierul şi că a transmis că vine în 6 august în Capitală. În cazul cvorumului, Rus spunea că le-a transmis că “dacă există această posibilitate”, el nu are nicio problemă, dar “noi zicem, în tâmpenia noastră că nu se poate, deci, tâmpenia noastră nu are cu ce să vă încurce!”.

Rus mai spunea că sunt unt unii care susţin că ei se opun, că el este omul preşedintelui şi Dobre s-a “convertit”.

Fostul ministru de Interne îi mai spunea lui Dobre că el nu semnează “niciun singur om în plus sau în minus! Şi cu asta basta! (…) Că nu înţeleg, că ăsta e un gest politic important care…Bun, e important, dar eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie!

Rus Ioan: Luni cred că vor fi două hârtii! Nu ştiu exact. Mă mai văd cu premierul şi cu…dar aşa se profilează.
Dobre Victor Paul: Aţi apucat să vorbiţi cu el?
Rus Ioan: Da, am vorbit, dar ei vor, în primul rând vor să fie minus 1.600 de aia, ori…aşa ceva nu…i-am spus că nu sunt, fizic şi nu sunt dispus la niciun fel de…nimic şi atunci nu cred că va fi altă soluţie!
Dobre Victor Paul: Îhî.
Rus Ioan: Deci, ei ţin, neapărat, să fie aşa, deci să fie…să se demonstreze faptul că nu…că ăla e valid şi că majoritatea, cvorumul, e ăsta şi noi trebuie să facem cvorumul ăla. Punct. Păi, de unde…să-l facem?
Dobre Victor Paul: Îhî.
Rus Ioan: Că sunt unii care zic că aşa este şi că noi ne opunem sau eu mă opun, că-s omul preşedintelui şi dumneata te-ai convertit. Am zis: Măi, deci, e în regulă, numai că voi vreţi să ne învăţaţi…ce? Că suntem tâmpiţi amândoi, eu şi cu omul ăla! Om fi proşti, dar chiar tâmpiţi nu suntem! Am băgat şi noi de seamă câţi sunt, cum sunt, iar eu nu semnez niciun singur om în plus sau în minus! Şi cu asta basta! Dacă sunt care cred că ştiu ei mai bine ca noi şi ştiu ei să numere aşa, încât aşa să fie, n-am nicio împotriveală să încurc pe cineva. Că nu înţeleg, că ăsta e un gest politic important care…Bun, e important, dar eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie!
Dobre Victor Paul: Acum nu ştiu ce să fac, să-i dau şi eu un telefon să-i spun? Nici nu ştiu cum e mai bine!
Rus Ioan: Poţi să-i dai un telefon. Eu i-am spus: Măi, gândeşte-te… nu ştiu ce, mâine seară ajung la capitală, luni dimineaţă sunt acolo şi, dacă chiar există această posibilitate eu nu am nicio…chiar nu am nicio problemă. Asta e, înţeleg că e un imperativ major care voi ziceţi că poate fi susţinut, noi zicem, în tâmpenia noastră că nu poate, deci, tâmpenia noastră nu are cu ce să vă încurce!
Dobre Victor Paul: Atunci, zic aşa, trec eu mâine pe acolo, înainte de a pleca, scriu ce a am de scris şi o las la dumneavoastră şi o găsiţi de dimineaţă.”

Leave a Reply

Loading...
Top