S-a deschis Pârtia Teleschi Feleacu – Vezi programul și tarifele în acest sezon

Vineri, 9 decembrie 2016, de la ora 14.00, Pârtia Teleschi Feleacu și-a deschis porțile pentru iubitorii de schi și snowboard. Odată cu venirea temperaturilor scăzute, administratorii au amenajat pârtia astfel încât toți clujenii să se bucure de condiții optime pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Programul pârtiei este cel cu care clujenii sunt deja obișnuiți de anul trecut. Pârtia este deschisă în fiecare zi a săptămânii până la ora 22:00, diferite fiind doar orele de deschidere. Astfel, de marți până joi, pârtia se deschide la ora 16:00, în zilele de weekend este disponibilă încă de dimineața de la 10:00, iar vinerea de la ora 14:00. Săptămâna începe cu o zi în care pârtia este preparată după aglomerația din weekend, așa încât lunea se deschide doar la 18:00.

Prețurile din acest sezon sunt de 5 lei pentru fiecare urcare și  există reduceri pentru pachete cu mai multe urcări: 45 de lei – 10 urcări, 65 de lei – 15 urcări, 80 de lei – 20 de urcări. Centrul de închirieri este deschis, oferind iubitorilor sporturilor de iarnă echipament complet de schi și snowboard la prețul de 40 de lei/zi.

Clujenii care vor să se dea cu sania au o alternativă viabilă în cadrul Fun Park-ului, unde există un traseu de tubing. Tot în Fun Park Cluj, doritorii se pot da în zorbing, să se cațere pe peretele de escaladă sau să încerce tirul cu arcul. Nici cei mici nu au fost uitați: acestia se pot distra  în rotondo sau se pot juca în spațiul special amenajat din cadrul parcului de distracții.

La Pensiunea Teleschi, clujenii pot servi masa și se pot  lua masa și se pot încălzi cu un vin fiert la barul pensiunii. Pârtia de începători este amenajată dejade miercuri și își așteaptă în continuare “elevii”. O urcare cu “baby-lift”-ul costă 2 lei.

SnowPark-ul este încă în curs de amenajare și se va redeschide în cursul săptămânii viitoare. Reamintim că accesul în cadrul SnowPark-ului este permis doar cu cască de protecție și protecție de spate.

Leave a Reply

Top