S-a întors roata: cinci italieni au fost prinşi la furat în Cluj

Ceea ce pare să sune a banc, nu este. Cinci italieni au fost prinşi de poliţiştii din Floreşti după ce au furat mai multe alimente şi un playstation din hipermarket-ul Carrefour, din centrul comercial Polus Center.

Poliţiştii din judeţul Cluj se confruntă pentru prima oară cu hoţi de magazine din Vest, până acum italienilor fiindu-le “rezervate” infracţiuni legate de lumea afacerilor. Cei cinci italieni, cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani, au fost prinşi de poliţişti, vineri, după ce angajaţii firmei de pază care asigură ordinea în hipermarketul Carrefour au constat că aceştia încercau să părăsească incinta magazinului cu marfă furată. Asupra celor cinci tineri italieni au fost găsite alimente, dar şi un playstation.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj, produsele, în valoare de 168 lei, au fost recuperate. “Suspecţii sunt cercetaţi penal sub aspectul infracţiunii de furt calificat”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Anca Purdea. Având în vedere valoarea mică a prejudiciului, cei cinci italieni ar putea scăpa basma curată, pe motiv că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. “Sunt cercetaţi în stare de libertate. Poliţia întocmeşte dosarul, ce se va întâmpla mai departe, decide instanţa”, a spus subinspectorul Anca Purdea.

Nu e prima dată când  italienii sunt anchetaţi pentru furt în România

Un alt caz cunoscut, în care este implicat un italian, este jaful de la Pasul Gutâi. Italianul Massimo Loddo, unul din presupuşii autori ai celebrului jaf, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare de Tribunalul Maramureş şi cere o pedeapsă mai uşoară la Curtea de Apel Cluj. Massimo Loddo este singurul inculpat în caz, după ce băimăreanul Ioan Ursuţ, acuzat de aceeaşi faptă, s-a sinucis în Penitenciarul Gherla, în luna ianuarie a acestui an. Ursuţ a fost găsit de colegii de celulă, între care se afla şi italianul Loddo, spânzurat de tocul uşii de la grupul sanitar.

Leave a Reply

Top