S-au inscris peste 100 de persoane la “Traversarea Tarnitei”. Cel mai batran inotator are aproape 70 ani

traversarea tarniteiCea de-a 8-a ediție a “Traversării Tarniței” va avea loc sâmbătă, 9 august, iar organizatorii se aşteaptă la un număr de aproximativ 130 de participanţi.

Traversarea Tarnitei consta din 2 probe la alegere, de parcurgere înot a unor distanţe de 1500m şi respectiv 6500m reprezentând lungimea lacului Tarniţa.

Startul se va da de la debarcader începând cu ora 10 pentru proba scurtă şi la ora 11 pentru proba lungă timpul limită de parcurgere a distanţelor fiind de o oră respectiv 3 ore.

Datorită temperaturii scăzute a apei în Lacul Tarniţa, organizatorii recomandă purtarea costumului de neopren pentru evitarea hipotermiei. Înotătorii mai puţin experimentaţi se vor orienta pentru proba mai scurtă, dar nu înainte de a li se valida înscrierea şi respectiv participarea prin micul chestionar care trebuie completat pe site-ul evenimentului.

Concurentii vor fi împărţiţi pe 7 categorii de vârstă: performanță, sub 20 de ani, 20-29, 30-39, 40-49, 50-59, 60 de ani şi mai mult, iar premierea se va face separat.

În acest moment sunt înscrise 125 persoane, dintre care 68 la proba scurtă și 57 la proba lungă. De asemenea vor participa și Artimon Alexandru, membru al lotului național de înot și alți doi înotători străini (Grecia și Statele Unite).

Cel mai batran participant are 68 ani și cel mai tânăr doar 12.

Publicul este invitat să asiste şi să-i încurajeze pe participanți urmărind evenimentul din zona de start (debarcader) precum şi de pe malul lacului din puncte care vor fi marcate de către organizatori.

Leave a Reply

Top