S-au repus în vânzare biletele pentru concertul Mariei Nazionale de la Cluj

Artista italiană Maria Nazionale urmează să ajungă, pentru prima dată în România, în luna octombrie a acestui an.

maria nazionale

Organizatorii au anunțat că repun în vânzare a biletele la concertul artistei de la Bucureşti şi Cluj-Napoca începând cu data de 7 august 2014.

Biletele achiziţionate pentru datele programate iniţial (13 mai – Bucureşti şi 15 mai – Cluj-Napoca) vor rămâne valabile pentru spectacolele din toamnă: 2 octombrie – Bucureşti, Sala Radio şi 5 octombrie – Cluj-Napoca, Sala Sporturilor “Horia Demian”.

Pentru concertul de la Cluj-Napoca, din data de 5 octombrie, organizatorii au pregătit publicului câteva elemente inedite în plus faţă de spectacolul ce trebuia să aibă loc în primăvară:

“Sala Sporturilor se va transforma pentru o seară într-o poveste inspirată din Gomorra, filmul în care protagonista este chiar Maria Nazionale. Întreaga poveste napoletană va fi transpusă pe muzica Mariei, iar decorurile special aduse din Italia vor crea o atmosferă inedită şi vor ridica mult calitatea show-ului”, declară reprezentanții agenției Amprenta Advertising.

Maria Nazionale transmite și un mesaj tuturor celor care o așteaptă să ajungă în țară:

“Sunt nerăbdătoare să ajung în România, am auzit multe lucruri frumoase despre această țară pe care îmi doresc demult să o vizitez . Chiar dacă, din păcate, din motive ce nu au ţinut de voinţa noastră, am fost nevoiţi să amânăm turneul meu, sper din suflet că vă voi găsi în număr mare în sălile de spectacol unde voi aduce cu mine puţin din spiritul napoletan. Vă promit o seară magică, presărată cu romantism, pasiune şi dragoste multă!”, declară Maria Nazionale despre turneul său în România.

Biletele pot fi achiziţionate astfel:

– Pentru spectacolul de la Bucureşti – online de pe www.eventim.ro sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti);

– Pentru spectacolul de la Cluj-Napoca – online de pe www.eventim.ro, stand vanzare Iulius Mall şi de la sediul Amprenta (str Octavian Goga, nr 42)

Leave a Reply

Top