Să vină Cupa la Cluj! U-Banca Transilvania, în finala Cupei României!

Echipa de baschet masculin U-Banca Transilvania a obținut calificarea în finala Cupei României, după ce a învins, joi, cu scorul de 88-75 (20-21, 26-10, 19-17, 23-27), în semifinale, echipa Steaua CSM EximBank București.

Partida a fost una echilibrată, fiind controlată în mare parte de elevii lui Mihai Silvășan, care au reușit să se desprindă pe tabelă în debutul perioadei secunde. Jocul defensiv foarte bun al clujenilor le-au pus serioase probleme steliștilor care nu au reușit să găsească soluții pentru a întoarce soarta meciului.

Chiar dacă pe final Steaua a strâns la un moment dat și a tăiat deficitul de peste douăzeci de puncte în două, “alb-negrii” și-au păstrat cumpătul și au închis jocul.

Cel mai bun marcator pentru U-BT Cluj a fost Vlad Moldoveanu, cu 21 de puncte, urmat de Dykes (19 puncte), Adamovic (14), Rašić (12), Barro (8), Török (6), Kuti (5) și Kariniauskas (3).

“Este important că am reușit să câștigăm cu Steaua într-un meci eliminatoriu, un meci care pe care. Am jucat concentrați încă de la începutul jocului, am avut o concentrare foarte bună, băieții care au venit de pe bancă și-au făcut foarte bine treaba. Unde sunt puțin nemulțumit este că la pauză ne-am relaxat puțin, am luat niște decizii greșite și am permis adversarului să vină la zece puncte. Avem, însă, jucători experimentați în lot, care știu să își țină cumpătul și nu au fost probleme pe final”, a declarat antrenorul Mihai Silvășan la finalul meciului.

Leave a Reply

Top