Salina Turda, inclusă într-un top al destinaţiilor turistice exotice

Celebra salină din județul Cluj a fost menționată într-un clasament al destinațiilor turistice exotice de care n-a auzit nimeni, scrie Business Insider.

salina turda
foto © bloguldecalatorii.ro

Clasamentul a fost conceput pornind de la un sondaj realizat de utilizatorii site-ului Qurora, iar jurnaliștii de la publicaţia Business Insider au realizat un top 25 al “perlelor turistice ascunse” din întreaga lume.

Astfel, printre destinațiile turistice menționate în topul Business Insider se numără și Salina Turda, descrisă ca o mină de sare din Transilvania, ce a devenit o atracţie turistică populară începând cu anii ’90 și unde turiștii pot admira un carusel şi un amfiteatru.

Salina Turda a devenit unul dintre cele mai importante obiective turistice din Transilvania, după ce a fost modernizată cu fonduri europene și cofinanțare de la autoritățile locale. În total, au fost investite șase milioane de euro.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top