Salvamontiştii clujeni au făcut un schimb de experienţă cu omologii lor din Polonia

Cinci membri ai Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj au participat în perioada 5-10 decembrie 2017 la un schimb de experiență cu omologii polonezi din Voievodatul Malopolska, în zona stațiunii montane Zakopane. 

“Expertiza partenerilor polonezi în ceea ce privește turismul montan și, implicit, salvarea pe munte, este unanim apreciată printre cunoscători, motiv pentru care apreciez inițiativa de a prelua din experiența acestora ca fiind mai mult decât binevenită”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Salvatorii montani clujeni au participat împreună cu salvatorii montani din Zakopane la o serie de exerciții de salvare din telescaun, exerciții de salvare din zona montană înaltă, căutare, evacuare și transport în zone înalte cu risc ridicat de avalanșe, cursuri de citire a zăpezii și de calculare a riscului de avalanșă.

Acțiunea face parte dintr-un proiect început în urmă cu patru ani de către salvatorii montani români și cei polonezi. Proiectul este susținut de Consiliul Județean Cluj, fiind parte a colaborării aprofundate dintre județul Cluj și voievodatul Malopolska, regiuni înfrățite încă din anul 2005.

One thought on “Salvamontiştii clujeni au făcut un schimb de experienţă cu omologii lor din Polonia

  1. Domnul Craciun in ce calitate a insotit delegatia? Ziarist? Alpinist amator? Are legatura cu Himalaya, aikido, serviciul public Salvamont? Este doar o simpla intrebare…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top