“Sănătate ca la carte”, un nou proiect al Librăriei Cărturești

Te simți tot mai obosit și mai tensionat? Ai vrea să slăbești, dar n-ai găsit încă dieta care ți se potrivește? Ești bombardat cu informații despre sănătate și nutriție și nu mai știi ce e mit și ce e adevăr? Muncești într-un mediu stresant, în care n-ai timp nici măcar să respiri? Ai dori să incerci un tratament alternativ, dar nu știi pe care să îl alegi?

Te invităm între 7 și 9 octombrie 2015, de la ora 18:30, la Librăria Cărturești din Iulius Mall Cluj, la seria de ateliere Sănătate ca la carte, pentru a afla cum poți să ai grijă de corpul tau, dar și de mintea ta, cum separi informațiile utile de reclamele și miturile îndoielnice. La atelierele Sănătate ca la carte poți discuta cu medici și nutriționiști, psihologi și psihiatri despre factorii nocivi din viața cotidiană și despre cele mai bune moduri de a-ți proteja trupul și sufletul.

Evenimentul este organizat de Librăriile Cărturesti în colaborare cu Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei.

Intrarea este liberă, iar carțile din colecția Citește Sănătos vor beneficia de promoția 2+1 în librăriile Cărturești din București (Verona) și Cluj (Iulius Mall).

Program:

1. Miercuri, 7 octombrie – ora 18:30
Hipertensiunea și factorii de risc
Invitat: Horia Roșianu

2. Joi, 8 octombrie – ora 18:30
Lumea în mișcare și dezavantajele progresului
Invitat: Nora Cucu

3. Vineri, 9 octombrie – ora 18:30
Alimentația sănătoasă și starea de nutriție optimală
Invitat: Liviu Deacu

sanatate ca la carte cluj

Leave a Reply

Top