Săptămâna de gală în Sala Polivalentă din Cluj

Cel mai mare târg de universități din sud-estul Europei este la Cluj luna aceasta

sala polivalenta cluj5

Marți, 17 martie 2015, RIUF, the Romanian International University Fair, cel mai mare târg de universități, va fi locul unde vizitatorii pot să obțină informații reale despre studiul internațional, chiar de la reprezentanți ai universităților din străinătate. De peste 10 ani, târgul creează o legatură directă între studenții români și mediul academic internațional, ușurând procesul de admitere la o universitate din afara țării. La târg se vor găsi oportunități de studiu, atât în România, cât și în afara țării, informații despre sute de programe de licență si master, burse pentru studiul internațional, dar și o multitudine de oportunități de dezvoltare personală dacă viitorii studenți sunt hotărâți să ramână în țară.

Trofeul Carpați 2015

Toată săptămâna, patru echipe de handbal de top mondial se antrenează la Sala Polivalentă, iar sfârșitul de săptămână aduce publicului patru super meciuri de handbal. Prima zi a competiției (vineri, 20 martie 2015, ora 18) va fi deschisă de confruntarea dintre Suedia (medaliata cu bronz la ultima ediție a Campionatului European) și puternica echipa a Germaniei, meciul de gală al serii fiind între echipa României și cea a Braziliei (campioana mondială en-titre). A doua zi, 21 martie tot de la ora 18 se va desfășura meciul dintre învinsele din prima zi și finala turneului care va desemna și câștigătoarea Trofeului Carpați 2015, a 47-a ediție.

Cu ocazia găzduirii uneia dintre cele mai prestigioase competiții de handbal feminin, Trofeul Carpați 2015, Sala Polivalentă invită, în mod deosebit, firmele din Cluj dar nu numai, să se promoveze în fața a peste 5000 de spectatori, așa cum estimăm prezența publicului la acest eveniment.

Interesul mediatic de care se bucură competiția de handbal feminin, Trofeul Carpați, la care participă patru dintre cele mai bune echipe ale lumii: Brazilia, Suedia, Germania și România, organizată în această Sala Polivalentă este în măsură de a aduce beneficii importante celor care aleg să se promoveze prin intermediul elementelor vizuale (bannere, cubul din tavanul sălii, imagini video).

În acest sens, vă aducem la cunoștință faptul că dispunem de o suprafață de publicitate de peste 500 m2 și vă oferim o ocazie unică de a vă promova în interiorul Sălii Polivalente la un turneu internațional de mare anvergură.

Pentru informații suplimentare vă invităm să accesați site-ul nostru www.polivalentacluj.ro/preturi sau să trimiteți cereri de informații la adresa de e-mail: comunicare@polivalentacluj.ro

Derby-ul Clujului la baschet masculin, duminică, 22 martie

Echipa de baschet masculin U-Banca Transilvania întâlneşte, duminică, 22 martie, formaţia Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a 25-a a Ligii Naţionale. Confruntarea va începe la ora 18:00 şi se va juca în Sala Polivalentă. Înaintea acestei întâlniri, U-Banca Transilvania se află pe locul 3, cu 36 de puncte, în vreme ce Universitatea Cluj ocupă poziţia a 13-a, cu un total de 22 de puncte. Ca de obicei, vă invităm să urmăriți la fața locului un meci de baschet care se anunță unul atractiv, între cele două formații care reprezintă Clujul în Liga Națională de Baschet.

Leave a Reply

Loading...
Top