Săptămâna Națională a Voluntariatului, marcată la Biblioteca Județeană “Octavian Goga”

Biblioteca Județeană “Octavian Goga” organizează, cu prilejul Săptămânii Naționale a Voluntariatului (SNV), o serie de activități susținute cu ajutorul voluntarilor propriului program “Implică-te și dăruiește. Fii voluntar!”.

Coordonată de Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat ProVobis, ediția a XVII-a a Săptămânii Naționale a Voluntariatului se desfășoară în perioada 14-20 mai 2018.

Activitatea centrală a Săptămânii Naționale a Voluntariatului din acest an o constituie ediția a IV-a a Bibliotecii Vii “Trăind în același univers”, unde oamenii – “cărți vii” vor împărtăși din experiențele inedite cu care se confruntă în practicarea diverselor meserii. Cei care vor să citească aceste cărți sunt așteptați miercuri, 16 mai a.c., de la ora 13.00, la Secția pentru Adolescenți a bibliotecii, situată pe Calea Dorobanților, nr. 104, etaj IV.

Celelalte activități care se vor desfășura la sediul partenerilor bibliotecii pe parcursul Săptămânii Naționale a Voluntariatului sunt:

• 15 mai, ora 9.00: “Seniori Speaking English” – curs de limba engleză pentru seniorii de la Centrul de Zi pentru Vârstnici nr. 1;

• 16 mai, ora 17.00: activitate interactivă pe tema voluntariatului, la Internatul Şcolii Gimnaziale Speciale Centru de Resurse privind Educaţia Incluzivă/Integrată;

• 17 mai, ora 10.30: Ora de lectură și donație de publicații seriale din partea bibliotecii județene către Centrul de Îngrijire și Asistență a Vârstnicului;

• 18 mai, ora 11.00: Ora de limba engleză la Centrul de Zi pentru Vârstnici nr. 1.

Leave a Reply

Loading...
Top