Scandal la CSU Cluj! Fanii îi cer demisia directorului Ovidiu Vasu după mazilirea conducerii secţiei de baschet feminin!

Un nou scandal de proporţii a luat naştere în cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj, condus de Ovidiu Vasu. Fostul preşedinte al secţiei de baschet feminin a Universităţii Cluj, Liviu Alexa, îl acuză pe directorul clubului că l-a îndepărtat pe el şi pe antrenorul Dragan Petricevic fără a-l consulta şi fără a avea acordul Consiliului de Administraţie al CS Universitatea Cluj.

Alexa a susţinut într-o postare pe Facebook că a fost îndepărtat de la conducerea secţiei de baschet feminin la ordinul exclusiv al lui Vasu, deşi nu ar fi avut niciun motiv să o facă, mai ales că secţia a înregistrat cea mai notabilă performanţă din ultimii 10 ani din baschetul feminin clujean, titlul de vicecampioană în sezonul 2016-2017.

Vasu a convocat o conferinţă de presă marţi, 19 iunie, pentru a anunţa noul parteneriat cu şcoala Napoca Baschet School, cea care va prelua şi managementul secţiei de baschet feminin a Universităţii Cluj. Astfel, noul manager al echipei ar urma să fie Cristian Chişiu, iar antrenor va fi Carmin Popa. DETALII AICI.

Fanii au anunţat pe reţelele sociale că vor merge joi, 21 iunie, de la ora 12:00, la sediului clubului de pe strada Cardinal Iuliu Hossu pentru a-i solicita demisia directorului Ovidiu Vasu.

“Vino joi la sediul clubului CSU Cluj! Vino pentru a sustine un club si nu interesele unui individ care vrea sa distruga tot ce e frumos!”, se arată în mesajul fanilor clujeni.

Preşedintele Clubului Sportiv Universitatea Cluj, Sorin Grozav, a susţinut pentru Ziar de Cluj că decizia de înlocuire a secţiei de baschet feminin îi aparţine exclusiv lui Ovidiu Vasu, iar Consiliul de Administraţie nu a fost consultat pentru această decizie. Grozav a declarat că joi va convoca CA al CS Universitatea Cluj pentru această situaţie.

Aceea nu este hotărârea Clubului Sportiv Universitatea, ci a lui Vasu personal. Eu mă voi întoarce joi în țară, voi convoca Consiliul de Administrație și veți afla și care este poziția clubului. Ce am văzut acum este poziția personală a unui om.

Ar fi culmea să îmi dau eu demisia pentru că un om este bătut în cap. Vom avea o discuție în Consiliul de Administrație din care fac parte 7 cadre universitare, dintre care 4 cu gradul de profesor universitar și vom analiza toată situația în care suntem pentru că nu putem să ne ghidăm după niște hotărâri luate la cald”, a declarat Sorin Grozav, care este plecat din ţară, citat de Ziar de Cluj.

Unul dintre membrii Consiliului de Administraţie al CS “U” Cluj, Leon Gomboş, a susţinut şi el că această decizie îi aparţine exclusiv lui Ovidiu Vasu, nefiind consultat CA-ul clubului. Mai mult, Gomboş a declarat că îşi va da demisia.

“Eu am aflat de acest lucru în urmă cu vreo două ore și am încercat să iau legătura cu diverse persoane din club. Am aflat de această decizie în care Consiliul de Administrație nu a fost consultat. Sigur că este o decizie pe care și-a asumat-o în totalitate Ovidiu Vasu, invocând tot felul de motive care, din punctul meu de vedere, nu stau în picioare. Eu am vorbit cu președintele clubului și i-am prezentat poziția mea, el a înțeles, dânsul este plecat în străinătate și se va întoarce, din câte am înțeles, joi, am reușit într-un final să discut și cu domnul Vasu care spune tot felul de argumente. Eu încerc să lucrez în folosul sportului și comunității, în sensul în care fac parte dintr-un consiliu de administrație, care trebuie să fie consultat în caz de decizii majore ale clubului. Noi nu am fost consultați, prin urmare, procedural m-am simțit jignit, o marionetă într-un consiliu de administrație și eu nu vreau să lucrez în felul acesta. Văd că aici se iau decizii unipersonal”, a declarat Leon Gomboș, membru în CA CS Universitatea Cluj, pentru Ziar de Cluj.

Iată mesajul postat de fostul preşedinte al secţiei de baschet feminin de la “U” Cluj, Liviu Alexa:

“In anul Centenarului Romaniei si in anul Centenarului U Cluj, domnul Ovidiu Vasu, tartorul Clubului Sportiv Universitatea, a ales sa ne alunge miseleste pe mine si pe Petricevic Dragan, dupa 3 ani de munca pentru culorile U, dupa 3 ani in care am adus 1.000.000 de euro la sectia de baschet feminin, dupa 3 ani in care am reusit cea mai notabila perfomanta din ultimii 10 ani din baschetul feminin clujean si, CU SIGURANTA, cea mai notabila performanta a Clubului care are sectii ce, in loc sa mearga dupa medalii, beau din mocirla retrogradarii.

De ce miseleste? Fiindca acest papagal comunistoid de Vasu nici macar nu ne-a anuntat ca are de gand sa numeasca alt management sau alt antrenor, batandu-si joc de noi si de jucatoarele deja contractate, ca sa nu mai zic de agentii in fata carora reparasem mizeriile lui Vasu.

De ce miseleste? Fiindca Ovidiu Vasu a luat decizia sa ii alunge pe Liviu Alexa si Dragan Petricevic FARA sa consulte si Consiliul de Administratie care, incepand de azi, din punctul meu de vedere este inutil, iar membrii lui ar trebui sa isi dea demisia de onoare. Vasu ii considera niste marionete, iar pe el se vede papusar.

Stiti ce e mai trist pentru mine? Nu ca m-am luptat cu acest dobitoc ani de zile, nu ca mi-am pierdut energia si timpul pentru U. Pentru mine e trist faptul ca nu mai pot sa ma bat sa iau titlul in anul in care U implineste 100 de ani.

Mai e trist si faptul ca acest tiran ingrozitor pe nume Ovidiu Vasu si-a trecut practic Universitatea pe persoana fizica, face ce vrea acolo cu banii publici si cu reputatia universitatilor si isi bate joc de ideea de performanta.

Imi iau adio cu inima stransa de la toti cei care iubesc U Cluj, sper sa inteleaga ca am fost alungat, nu ca am parasit U Cluj.

Adio celor care iubesc cu Inima acest Simbol, voua va transmit: U este in cel mai mare pericol cu Vasu la timona. Vasu este Terminatorul Universitatii. Avem si prima dovada: l-a inlocuit pe Dragan Petricevic cu un antrenor de baschet de liceu, m-a alungat pe mine si pe cei 53 de sponsori care dau 3 de ani bani la U pentru un angajat al ITM care isi foloseste pozitia sa forteze societatile comerciale sa dea bani.

Vasu este killer-ul Universitatii, pe tot ce a pus mana s-a ofilit.

Nici astazi baschetbalistele noastre NU au primit indemnizatiile de anul trecut, iar aceasta bataie de joc la adresa fetelor si la adresa lui Petricevic ma face sa dau acest mesaj in public pentru toti impresarii si pentru toate sportivele cu care Vasu va vorbi de azi inainte, indiferent de sport: NU MAI VENITI LA U CLUJ cata vreme Vasu e la conducere, o sa isi bata joc de voi si nu va va plati, cum nu le-a platit nici pana azi premiile muncite de fetele noastre ce au luat medalia de argint pentru U.

U Cluj a incaput pe mana unui om jalnic care stramba Simbolul.

Acum vreau sa plang pentru toata munca mea distrusa de acest nenorocit. Vreau sa plang pentru ca, desi am luptat, nu am reusit sa curat Simbolul de prezenta toxica a lui Vasu.

Vasu a castigat, cei care au facut performante au pierdut – e lectia naspa a acestei vieti plina de paradoxuri.

Am vorbit cu toti cei 53 de sponsori: niciunul nu mai ramane in proiect, ei au spus asta si mi-au transmis fiecare acelasi lucru – “noi am venit pentru tine in acest proiect, plecam cu tine in alte proiecte”. Anul viitor, U Cluj se va bate nu pentru aur, ci pentru ultimele locuri. Pacat, mare pacat.

Multumesc Dragan Petricevic, multumesc Medvedj Miljan Meda , multumesc Mircea Nutescu, multumesc Tudor Dumitrescu, multumesc Attila Nagy, multumesc fetelor!”, a scris Alexa.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top