Şeful ANI, Horia Georgescu, adus cu mandat la DNA

Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a fost adus cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie, luni dimineaţă, pentru a fi audiat într-un dosar, transmite Mediafax.

horia georgescu

Horia Georgescu a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 08.15, fiind însoţit de anchetatorii care au pus în executare mandatul de aducere emis pe numele şefului ANI.

Întrebat, la intrarea în sediul DNA, în ce dosar va da declaraţii, Horia Geogescu a spus că nu ştie despre ce cauză este vorba.

Din primele informaţii rezultă că Horia Georgescu ar urma să fie audiat într-un dosar disjuns din cel în care fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru restituirea ilegală, de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a unui teren supraevaluat.

Horia Georgescu, în vârstă de 38 de ani, este preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate din aprilie 2012.

În perioada 15 august 1993 – 1 mai 2004, Georgescu a fost consilier la SC Imperial SRL Braşov. Din mai 2004 până în martie 2007, Geogescu a lucrat ca specialist în investigaţii financiare în domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene la Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie. Ulterior, Horia Georgescu a fost consilier asistent personal Cabinet secretar de stat – preşedinte la Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

În perioada mai-iulie 2007, Georgescu a fost consilier personal al ministrului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, apoi a devenit consilierul ministrului Justiţiei (iulie 2007 – noiembrie 2008). Totodată, din aprilie până în noiembrie 2008 a fost consilier al ministrului – detaşat cu atribuţii de secretar general la Agenţia Naţională de Integritate.horia georgescu

Leave a Reply

Loading...
Top