Senatorul Mihai Goţiu a obţinut o victorie împotriva Antenei 3! Postul a fost amendat cu 10.000 lei de CNA

O fotografie cu senatorul clujean Mihai Goţiu în prim-plan, realizată în toamna anului 2013 pentru un proiect artistic, a fost prezentată tendenţios în emisiunea “Subiectiv” de pe Antena 3 din data de 17 decembrie 2017, în care s-a insinuat că politicianul “ar fi sărit cu târnăcopul la jandarmi” în timpul unui protet pentru Roşia Montană. Senatorul Mihai Goţiu a depus o sesizare la CNA pentru această “ştire”, iar membrii i-au dat câştig de cauză politicianului şi a aplicat Antenei 3 o amendă în valoare de 10.000 lei.

“ANTENA 3 a fost amendată cu 10.000 de lei de către CNA pentru știrea falsă conform căreia ”aș fi sărit cu târnăcopul la jandarmi”, folosind ca argument o fotografie făcută în timpul filmărilor la un proiect artistic, din toamna anului 2013. Ți se pare o amendă suficientă pentru difuzarea de fake-news?

Culmea absurdului: un membru al CNA a încercat să scuze Antena 3, în ședința de ieri, invocând ca ”argument”, inclusiv o altă știre falsă despre mine, pentru a cărei difuzare CNA a sancționat o altă televiziune, în decembrie 2016!”, a susţinut senatorul USR.

Iată scrisoarea deschisă adresată de Goţiu membrilor CNA:

“Stimate și stimați membri ai CNA,

Informația conform căreia ați decis sancționarea postului de televiziune Antena 3 pentru emisiunea ”Subiectiv”, difuzată în data de 17.12.2017, în care fotografii realizate în timpul unui demers artistic, din toamna anului 2013, au fost prezentate ca fiind reale, ar fi trebuit să mă bucure pe motiv că s-a făcut dreptate. Din păcate, există cel puțin două motive pentru care această ”dreptate” șchiopătează rău.

Primul dintre ele e legat de cuantumul sancțiunii – 10.000 de lei -, aplicată pentru difuzarea unei asemenea minciuni gogonate, din care ar rezulta că ”aș fi sărit cu târnăcopul la jandarmi” (nota bene: în imagini e o lopată). Considerați că o asemenea amendă (echivalentul câtorva minute de publicitate sau chiar mai puțin) este în măsură să descurajeze difuzarea de fake-news? Mai degrabă pare o încurajare! Desigur, s-ar putea să considerați aprecierea ca fiind subiectivă, la fel cum e și decizia mea (și nu doar a mea) de a nu mai utiliza pasta de dinți Lacalut (care își face reclamă la Antena 3), schimbând-o cu Paradontax, și de a-mi convinge rudele și prietenii să facă același lucru, atât în cazul pastei de dinți, cât și a altor produse și servicii care, prin publicitatea pe care o plătesc acestui post de televiziune, susțin, indirect, difuzarea de fake-news.

Mult mai grav este, însă, al doilea motiv, mai exact afirmațiile d-lui Radu Călin Cristea, membru al CNA, făcute în timpul ședinței în care s-a decis sancțiunea. Citez din declarațiile d-lui Cristea, care încerca să găsească o scuză postului de televiziune atacând victima manipulării, așa cum au fost relatate de paginademedia.ro: ”Vă amintiți de participarea USR la acele proteste făcute de Roșia Montană care au fost reale au existat și sunt consemnate. Vi-l amintiți pe domnul Goțiu filmat sau fotografiat lat de oboseală, să spunem, pe un munte de doze de bere. (…) Vi-l amintiți pe domnul Goțiu care anunța triumfal pe un post de televiziune că a fost bătut de domnul Palada. Prin urmare, nici domnul Goțiu nu este un personaj credibil.” . (https://www.paginademedia.ro/…/cat-costa-o-minciuna-difuzat… )

În primul rând, USR nu ar fi avut cum să participe la protestele pentru Roșia Montană din toamna anului 2013, din simplul motiv că USR s-a înființat în 2016. Că unii dintre cei care au devenit ulterior membri USR au participat la acele proteste ori la alte proteste civice reprezintă exercitarea unui drept – libertatea de exprimare – pe care, inclusiv instituția d-voastră are obligația să-l apere, nicidecum să fie o justificare pentru fake-news.

În al doilea rând, este absolut impardonabil, ca un membru al CNA să folosească drept ”argument” pentru a justifica o manipulare, o altă manipulare, cea cu fotografia în care apare un boem dormind pe pet-uri de bere la Vama Veche, despre care se pretinde că ar fi vorba de mine. Autorul fotografiei a recunoscut, în mod public, că nu sunt eu în acea fotografie, și chiar CNA a sancționat o televiziune pentru difuzarea acestei ”știri” în decembrie 2016! Cum e posibil ca un membru al unei instituții al cărei scop, printre altele, este combaterea manipulărilor și știrilor false, să invoce într-o ședință publică (amplificând astfel informația) o știre falsă?

În fine, d-nul Radu Călin Cristea îmi reproșează faptul că am făcut publică agresiunea fizică la care am fost supus, în pauza unei emisiuni de televiziune, de către Mirel Palada. Ce ar fi trebuit să fac? Să păstrez tăcerea, încurajând, astfel, asemenea comportamente? Asta ar trebui să facă toți cei care cad victime unor agresiuni și acesta este mesajul pe care îl transmite un membru al CNA? Și mă gândesc doar la marile probleme pe care le avem în societate cu abuzurile și violențele în familie, care se perpetuează și din cauza tăcerii victimelor.
În fapt, întreaga ”pledoarie” a d-nului Radu Călin Cristea este similară cu a celor care acuză victimele violurilor că ar fi provocat agresorii (a se vedea doar celebrul, din păcate, caz de la Vaslui)! O asemenea mentalitate a ajuns să fie promovată, în mod public, de un membru al CNA!

Stimate și stimați membri ai CNA,

Vă solicit să îmi puneți la dispoziție stenograma și înregistrarea ședinței în care s-a decis sancțiunea amintită. De asemenea, vă solicit să vă desolidarizați public de afirmațiile d-nului Radu Călin Cristea, iar d-lui Radu Călin Cristea îi solicit demisia din CNA, pentru că este incompatibil cu obligațiile și responsabilitățile pe care o asemenea funcție le presupun.

O persoană care utilizează ca argumente și promovează manipulări și știri false nu are cum să fie membru într-un Consiliu care are ca scop combaterea manipulărilor și știrilor false! La fel cum o persoană cu o mentalitate conform căreia victima unei agresiuni este vinovată de violența la care a fost supusă nu are ce căuta în instituția din care faceți parte.”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top