Seplecan e pus pe fapte mari: Transparență totală la CJ Cluj, oricine poate solicita informații

Noul președinte al Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, și-a intrat serios în atribuțiile de șef peste județul Cluj, iar una dintre primele măsuri pe care o ia este impunerea transparenței totale la nivelul forului. Practic, orice poate solicita informații în baza legii administrației județene.

mihai seplecan

În contextul mai larg al demersurilor întreprinse deja în direcţia deblocării marilor proiecte de investiţii ale judeţului precum şi pentru depăşirea anumitor deficienţe şi blocaje cu care se confruntă Consiliul Judeţean Cluj, preşedintele forului administrativ judeţean a dispus o serie de măsuri menite să contribuie la eficientizarea proceselor de comunicare ale instituţiei şi la creşterea transparenţei şi a deschiderii în relaţia cu beneficiarii serviciilor oferite.

Astfel, din dorinţa unei cât mai facile şi intense comunicări cu cetăţenii judeţului, reprezentanţii mass-media şi instituţiile publice clujene şi pentru a evita anumite disfuncţionalităţi din trecut, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj îndeamnă toate persoanele care intenţionează să adreseze Consiliului Judeţean diverse cereri de informaţii de interes public, petiţii sau alte acte oficiale, să le transmită în scris, în atenţia directă a preşedintelui şi nu a diferitelor compartimente funcţionale din cadrul instituţiei. Această măsură va da Preşedintelui forului administrativ judeţean posibilitatea să repartizeze toate aceste acte structurilor de specialitate, cele mai în măsură să le rezolve şi să urmărească procesul de soluţionare, asigurându-se că acesta se derulează cu respectarea tuturor termenelor şi a prevederilor legale în vigoare.

“Îi îndemn pe această cale pe toţi clujenii, fie că sunt cetăţeni, ziarişti sau reprezentanţi ai instituţiilor publice ca, ori de câte ori au o solicitare sau se confruntă cu o problemă care intră în sfera de competenţă a Consiliului Judeţean, să mi se adreseze în mod direct, în scris, pe adresa instituţiei, urmând ca eu să mă asigur că toate aceste cereri sunt rezolvate cât mai rapid şi cu respectarea legii. Această măsură are la bază dorinţa mea de creştere a gradului de transparenţă şi de deschidere a forului administrativ judeţean în relaţia cu cei în slujba cărora ne aflăm, cetăţenii judeţului Cluj. În plus, în acest fel voi avea posibilitatea de a urmări în mod direct parcursul tuturor acestor acte, asigurându-mă că sunt rezolvate într-un timp cât mai scurt şi cu respectarea strictă a legii”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top