Serbare câmpenească cu mici, bere și muzică populară de 1 Mai la Hoia

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Asociația “DE LA LUME ADUNATE ȘI-NAPOI LA LUME DATE” și Asociația Meșterilor Populari Clujeni invită clujenii de toate vârstele să-și petreacă ziua de 1 Mai în Parcul Etnografic Național “Romulus Vuia”, în proximitatea Muzeului Etnografic al Transilvaniei de lângă Pădurea Hoia.

Aici, pe lângă relaxarea în natură și bucurându-se de primavară, cei mari vor avea parte de cântece tradiționale, jocuri populare și multă voie bună, aduse de horitori, soliști vocali, jucăuși și ceterași din mai multe zone etnofolclorice ale Transilvaniei, iar cei mici sunt asteptați să guste dulciuri și bunătăți din bucătăria bunicii, să zburde în natură și să profite de toate celelalte activități pentru copii.

De la ora 12.00, în amfiteatrul natural din Parcul Etnografic, unde există și o scenă amenajată, alături de horitorul Traian Balcău din Ceanu Mare, vor evolua mai mulți cântăreți de muzică populară, printre care: Roxana Pop, Gabriel și Andrei Cordoș, Ionela Ghip, Iulia Cheteleș, Alexandra Mariș, Dragoș Câmpean, Giulia Darisa Goia, Denisa Delean, Carmen Șerban, Grigore Sâmboan, Elisabeta Guzu, Marian Dascăl, Cosmin Mocean, Andrei Romanică și Sergiu Sotelecan.

Jocurile tradiționale vor fi prezentate de “Jucăușii” de la Frata, împreună cu formația de ceterași a Liei Pop, Grupul “Lăturenii”, Ansamblurile: “Cununița Baciului”, “Jucăușii de pe Someș”, “Junii Vlădesei”, “Cununa munților”, “Zestrea Popești” și “Jijicanii”.

Pe toată durata zilei, Asociația Meșterilor Populari Clujeni și Asociația muzeală și etnografică “Poarta de su’ Feleac” vor avea amplasate standuri unde vor fi exemplificate celor interesați mai multe meșteșuguri tradiționale. Totodată vor fi aduse spre vânzare produse realizate în bucătăria tradițională, podoabe și alte obiecte.

Evenimentul intitulat “Cântec, joc și voie bună în Hoia, ca altădată!” se află la a III-a ediție și este inițiat de Asociația “DE LA LUME ADUNATE ȘI-NAPOI LA LUME DATE”.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top