Serviciul de Ambulanţă Judeţean sancţionat pentru moartea motociclistului de pe dealul Topa!

Neglijenţa ne costă vieţi. Un motociclist clujean a decedat marţi seara pe dealul Topa, în comuna Sânpaul, deoarece dispecerul medical de la Serviciul de Ambulanţă Cluj a omis să redirecţioneze apelul către SMURD.  ”Nu au scuze! Echipajul SMURD -ului era liber. Deci nu se punea problema. E o deficiență de anunț. Nu au anunțat la timp cazul.”, declară subsecretarul de stat, Raed Arafat.

Un tânăr în vârstă de 29 ani din Cluj-Napoca, ce conducea o motocicletă pe drumul naţional 1E, mai exact dealul Topa, nu a adaptat viteza la intrarea într-o curbă, pierzând, astfel, controlul motocicletei, şi a intrat într-un cap de pod. Motociclistul a murit înainte ca echipajul SMURD să ajungă la faţa locului. „B. Dragoş de 29 de ani , din Cluj-Napoca, în timp ce conducea o motocicletă, pe direcţia Zalău-Cluj-Napoca, nu a adaptat viteza la o curbă spre de şi a pierdut controlul asupra autovehiculului. A intrat pe sensul opus şi a ieşit de pe şosea intrând în coliziune cu un cap de pod. A murit la faţa locului.-Cadavrul său a fost dus la Institutul de medicină Legală din Cluj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Adnana Ilieş.

Neglijenţa Serviciului de Ambulanţă Judeţean 

Subsecretarul de Stat, Raed Arafat, a acuzat Serviciul de Ambulanţă Judeţean Cluj pentru neglijenţă în serviciu. El este cu adevărat revoltat că dispecerul medical a omis să anunţe echipajul SMURD cu privire la accident, “Dispecerul nu a mai alertat echipajul și a întârziat 35 de minute. Poliția a sesizat că nu a ajuns nicio ambulanță la fața locului. Atunci (dispecerul) a depistat că nu a fost anunțat echipajul (de la SMURD). Este o problemă de neglijență gravă. Echipajul SMURD -ului a primit apelul abia la 19.35 și atunci a plecat. Dar era la 35 de minute de la apelul de urgență”, menţionează Arafat. El este convins că toată vina aparţine în mod exclusiv Serviciului de Ambulanţă, “La dvs. SMURD -ul nu are dispecerat, ci Ambulanța îl trimite în misiune. La doctorul Simu a fost problema cu anunțul între dispeceratul medical și echipajul care pleacă. Se putea să fie și un echipaj de-al lor. Dispecerul lor a uitat să anunțe echipajul SMURD”, a mai precizat Subsecretarul de Stat. Raed Arafat infirmă în mod clar şi limpede posibilitatea ca neglijenţa să se fi produs din cauza unui volum de muncă mult prea mare,  “Nu au scuze! Echipajul SMURD -ului era liber. Deci nu se punea problema. E o deficiență de anunț. Nu au anunțat la timp cazul. După ce au stabilit cine pleacă, au uitat să anunțe echipajul”.

DSP-ul a aplicat sancţiuni SAJ-ului 

Dispecerul şi medicul coordonator de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Cluj au fost sancţionaţi pecuniar şi suspendaţi din funcţii. Direcţia de Sănătate Publică i-a amendat pe cei doi cu 2000 lei, iar SAJ-ul cu 20000 lei. “Există o hotărâre de guvern care permite ca Direcţia de Sănătate să aplice amenzi. Serviciul de Ambulanţă Cluj a fost amendat cu 20.000 de lei. Cei doi angajaţi au fost suspendaţi până la întrunirea comisiei de disciplină și sancționați cu 2.000 de lei”, afirmă Raed Arafat.

Arafat modifică procedura în cazul urgenţelor 

Arafat este hotărât să modifice modul în care sunt preluate apelurile de urgenţă către 112 pentru a evita, pe viitor, repetarea unor astfel de situaţii.  “Aici se va modifica procedura. Nimeni nu mai închide conferinţa până nu se ştie ce echipaj pleacă la intervenţie. Noi mergem spre integrarea dispeceratelor ISU şi ale Ambulanţei. Deja acest sistem funcţionează în 15 judeţe. La Cluj, integrarea se va realiza în câteva luni”, menţionează Subsecretarul de Stat.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top