Show televizat sâmbătă, la Cluj-Napoca: Olimpiada CuGeT 2016 își alege câștigătorii celei de-a doua ediții

Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj invită fanii emisiunilor de cultură generală să facă parte din public la finala celei de-a doua ediții a Olimpiadei de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni – CuGeT! Evenimentul cu intrare liberă va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, începând cu ora 10:30, în Aula Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității “Babeș-Bolyai”. Cei care s-au întrebat mereu cum se simt emoțiile și suspansul din sală vor afla asta sâmbătă, fiindcă finala se va desfășura sub forma unei emisiuni-concurs de cultură generală.

finalistii-primei-editii-a-olimpiadei

“Finala olimpiadei CuGeT este momentul cel mai spectaculos din întreaga competiție. Împreună cu echipa co-producătorului competiției, TVR Cluj, am pregătit un show pe cinste, plin cu întrebări de cultură generală inedite și momente surpriză, ca să oferim publicului din sală și finaliștilor o experiență de neuitat”, a declarat Mihaela Rus, președintele AFA Cluj.

Finala se va desfășura succesiv pentru cele trei grupe de vârstă: grupa G1 (clasele a IX-a și a X-a), grupa G2 (clasele a XI-a și a XII-a) și grupa G3 (tinerii între 18 și 25 de ani). Competiția aduce premii consistente în bani pentru cei 51 de finaliști: câștigătorii vor primi câte 2.500 de lei (locul 1 pentru fiecare categorie de vârstă), 1.500 de lei (locul 2) și 1.000 de lei (locul 3).

Olimpiada de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni se află la a doua ediție, la care s-au înscris 25 de licee din municipiul Cluj-Napoca, pentru care în prima etapă s-au distribuit 8.000 de chestionare. În paralel, tinerii clujeni cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani s-au înscris în competiție prin intermediul site-ului www.cuget.afacj.ro. Dintre participanți, 51 de tineri s-au calificat în etapa finală.

sustinatorii-finalistilor-de-la-prima-editie

Prima ediție CuGeT s-a desfășurat în perioada octombrie 2015 – aprilie 2016 și a însemnat peste 7.500 de participanți, 22 de licee partenere și o finală televizată. Zece dintre finaliștii primei ediții s-au calificat și în finala de sâmbătă.

Olimpiada de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni – CuGeT este organizată de Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj și este un proiect susținut de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Cea de-a doua ediție CuGeT beneficiază de o finanțare de 25.000 de lei de la bugetul local, în urma competiției de proiecte desfășurată de municipalitate în luna aprilie a acestui an.

Leave a Reply

Top