Simona Halep s-a înţeles cu Nike: “Tocmai am făcut-o!”! Cât va primi românca?

Simona Halep (26 de ani) a risipit, luni dimineaţă, orice dubiu privind sponsorul tehnic. Printr-un mesaj postat pe reţelele de socializare, fostul lider mondial a confirmat că a ajuns la o înţelegere cu Nike, gigantul american ale cărui haine le îmbracă de mai multe zile.

La o lună şi două săptămâni de la momentul în care a anunţat oficial despărţirea de nemţii de la Adidas, după o perioadă în care s-au rostit mai multe variante de sponsor tehnic, Halep a postat o fotografie realizată la Cluj, în care este îmbrăcată în haine Nike, alături de motto-ul companiei americane (Just do it!) şi de mesajul “tocmai am făcut-o”, confirmând informaţia ProSport.

Din punct de vedere financiar, contractul pe care Halep l-a semnat cu Nike este mai avantajos decât cel cu Adidas, constănţeanca urmând să primească, în fiecare dintre cei patru ani de contract, o sumă care în jurul a două milioane de dolari. De la Adidas, aceasta primea aproximativ un milion de euro pe sezon.

Halep intră, astfel, într-un club din care mai fac parte Serena Williams, Maria Şarapova, Rafael Nadal, Roger Federer sau Juan Martin del Potro, iar contractul cu compania fondată în 1953 de pe Phil Knight şi Bill Bowerman se întinde pe o durată de patru ani. Nike a fost fondată de cei doi cu 1.200 de dolari, iar numele iniţial a fost Dimenssion 6, schimbat ulterior de primul angajat, Jeff Johnson.

În 1972, Ilie Năstase a devenit primul sportiv al lumii luat sub umbrela Nike. La primul turneu din acest an, Halep a evoluat la Shenzhen cu echipament Adidas, dar cu logo insesizabil. Abia la finala de dublu, eleva lui Darren Cahill a purtat din cauza temperaturii scăzute o bluză pe care se identifica logoul concernului german.

De unde vine sloganul “Just do it!”: Oamenii cu idei de la Nike s-au inspirat pentru sloganul aruncat pe piaţă în 1988 de la ultimele cuvinte ale criminalului în serie Gary Gilmore, cel care înainte de a fi ucis le-a strigat celor din plutonul de execuţie “Let’s do it!”

1987 este anul în care hitul “Revolution”, al formației Beatles a devenit coloana sonoră a spotului TV pentru pantofii Air Max. Se spune că Paul McCartney ar fi primit o avere de la Nike.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top