Spectacol și ploaie de goluri în primul meci oficial al Universității Cluj din 2017

Universitatea Cluj a câștigat fără emoții primul joc oficial din 2017, scor 14-1, împotriva formației Viitorul Mihai Georgescu, partidă disputată miercuri, 8 martie, pe terenul de la Baza Sportivă “Dan Anca” din Gheorgheni. Meciul a contat pentru etapa a XXIII-a a Ligii a 4-a.

Foto © Cristian Cosma (fcuniversitateacluj.ro)

Cu o poftă nebună de joc și de fotbal după 10 amicale câștigate la scor în perioada de pregătire, Universitatea a dus scorul la 3-0 după primele 5 minute, un autogol a lui Rotar și o “dublă” a lui Lemac au fost primele reușite ale meciului, iar același Lemac a mai înscris de două ori până la pauză, în timp ce pentru oaspeți golul de onoare a fost înscris de Bedelean. 6-1 a fost scorul după primele 45 minute.

Golgheterul Brian Lemac a semnat primul gol al reprizei secunde, iar Gabi Giurgiu și Iuliu Hațieganu și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor, ducând scorul la 9-1. “Studenții” pregătiți de Marius Popescu au fost de neoprit, iar Rares Takacs a transformat un penalty, fază urmată de alte două reușite ale lui Lemac, ultimul oprindu-se la cota 8 în dreptul golurilor marcate astăzi. Ultimele reușite ale acestei confruntări au fost semnate de Takacs și Marius Potcoavă.

Echipa de start a Universității:

Pop – Budăcan, Abrudan, Ionescu, Manu – Giurgiu, Rogozan – Takacs, Hațiegan, Salcău – Lemac

Următorul joc oficial al returului ligii a patra va avea loc duminică, 19 martie, în deplasare, pe terenul formației CFR Dej.

Leave a Reply

Top