Spectacole folclorice de Rusalii în comunele Dăbâca, Batin, Cămăraşu şi Poiana-Horii

poiana horii dor de horeaCentrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, îi invită pe toţi iubitorii de folclor să participe duminică, 23 iunie 2013 şi luni, 24 iunie 2013, la mai multe spectacole ce se vor desfăşura pe raza judeţului Cluj, cu ocazia sărbătorii de “Rusalii”, cunoscută ca “Pogorârea Sfântului Duh”.

Pe 23 iunie, la Dăbâca, se va desfăşura “Sărbătoarea fiilor satului”, cu participarea unor prestigioşi artişti, precum: Dumitru Fărcaş, Aurel Tămaş, Amalia Codorean Chindriş, Mariana Morcan. Alături de aceştia, vor evolua şi interpreţii Mihaela Grindean şi Adrian Buza, acompaniaţi de ansamblul profesionist “Cununa Transilvană”, iar pe scena instalată în centrul comunei, taraful cunoscutului lăutar Urszuly Kalman va reînvia o veche tradiţie, “Joc la Dăbâca”.

Vor susţine, de asemenea, microrecitaluri, ansamblurile artistice ale elevilor din Dăbâca, Vultureni, Iclod şi Bonţida, iar ziua va fi încheiată cu un foc de artificii şi “Balul de la Dăbâca”.

Tot duminică, 23 iunie, la Batin, “satul în formă de cruce”, va avea loc “Împănatul boului”, un obicei ancestral – urmărit în fiecare an de sute de participanţi, localnici sau turişti, mulţi veniţi de la mari distanţe. Va urma spectacolul artistic, susţinut de Amalia Codorean Chindriş, Ioana Breda Morar, Elena Rus, Alin Rotar, Grupul folcloric “Bătinaşii”, Anca Mudure, Cristina Beldean Moşuţan, Fraţii Ioan şi Grigore Zegrean, împreună cu jucăuşii din Ceaba, Ana Ilca Mureşan, etc. Ca şi la Dăbâca, seara se va încheia la căminul cultural cu tradiţionalul “Joc la şură”.

Luni, 24 iunie, “Rusaliile” vor fi celebrate, în continuare şi în comuna Cămăraşu, cu prilejul celei de-a VII-a ediţii a “Sărbătorii fiilor comunei”.

În program sunt prevăzute premieri ale veteranilor de război, ale văduvelor acestora şi ale cuplurilor care au împlinit o jumătate de secol de căsătorie. Spectacolul artistic va fi susţinut de soliştii Aurelia Irina Cămărăşan, Ruxandra Raţiu, Olimpiu Mocean, Adina Varga, Florin Moldovan, Ana Georgeta Balla, Fraţii Zegrean, Florentina şi Petre Giurgi şi de ansamblurile „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca şi “Fiii Cămăraşului”. Vor participa, de asemenea, formaţiile de copii din Cătina, Geaca, Mociu, Palatca, Ţaga, Sărmaşu-Mic (Mureş) şi formaţia de dansuri ţigăneşti din Cămăraşu.

Tot luni, 24 iunie, la Poiana-Horii, comuna Beliş se va desfăşura spectacolul folcloric “Dor de Horea”, care-i va avea drept protagonişti pe Veta Biriş, Marius Ciprian Pop, Amalia Codorean Chindriş, Mariana Morcan, Adrian Socaciu, Vasile Coca, Mihai Mariş, Adriana Irimieş, Antonia Pop, Ioana Petran, Florina Oprea, Gabriel Capota, Lavinia Mariş, precum şi ansamblurile “Cununa Transilvană”, “Nepoţii Iancului”, “Craii Apusenilor” şi Taraful din Horea-Mătişeşti. La finalul spectacolului, va avea loc tradiţionalul “Joc la Şură”, cu Taraful din Horea – Mătişeşti

Leave a Reply

Loading...
Top