Spectacole și evenimente speciale la Teatrul de Păpuși “Puck”

În 20 martie este sărbătorită în toată lumea Ziua Teatrului pentru Copii și Tineret, iar 21 martie este Ziua Mondială a Teatrelor de Păpuși. Cele două zile aniversare vor fi marcate de Teatrul de Păpuși „Puck” cu o serie de manifestări dedicate celor mici și celor mari: un joc interactiv, o tombolă, un concert, precum și spectacole îndrăgite de cei mici.

Ziua de 20 martie va începe cu o reprezentație a spectacolului “Ali Baba și cei 40 de hoți”, în regia lui Traian Savinescu, pe scena instituției, de la ora 10. Este un basm teatral inspirat din poveștile arabe regăsite în cunoscuta carte „O mie și una de nopți”, în care Frumoasa Șeherezada ne spune o fabuloasă poveste despre aventurile lui Ali Baba pe tărâmurile nisipoase ale deșertului. Scenografia este realizată de Traian Savinescu și Elena Ilaș, iar ilustrația muzicală de Traian Savinescu. Din distribuție fac parte actorii: Andreea Bolovan, Ionuț Constantinescu, Iulian Lungu și Andra Ștefan.  Spectacolul se joacă în limba română. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

De la aceeași oră, secția maghiară a instituției va prezenta spectacolul “Ha én lennek Mátyás Király”/”Dacă aş fi Matia Corvin” la Câmpia Turzii. Spectacolul se va juca în limba maghiară şi va aduce în prim-plan câteva episoade de poveste din viaţa lui Corvin: asediul cetăţii Szabacs de la Tibrili, legende despre nebunul regelui, despre husarul îndrăgostit sau despre judecătorul crunt al Clujului. În distributie: Lanstyák Ildikó, László Réka, Domokos Szabolcs şi Okos Attila Ákos. Regia: Urmánczi Jenõ. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

De la ora 16 va avea loc evenimentul “Căutătorii de păpuși”, un joc interativ (în limba maghiară) care începe cu plecare  de la sediul Asociației “Copacul vieții” (Életfa Családsegítő Egyesület), situat pe Bulevardul 21 decembrie 1989 nr. 78, până la Teatrul “Puck”. De la ora 17.30 este programat un concert pentru copii cu Bertóti Johanna, compozitoare, solistă vocală și chitaristă.

La ora 18.45 va avea loc o tombolă. Vor lua parte copiii participanți la evenimentul “Căutătorii de păpuși”. Premiile vor consta în cărți și abonamente la spectacolele Teatrului de Păpuși “Puck”.

Începând din anul 2003 Uniunea Internațională a Marionetiștilor (UNIMA) sărbătorește Ziua Internațională a Păpușeriei în 21 Martie.

Acestă zi își propune promovarea artei păpușeriei, dar și păstrarea și salvarea tradiției și, în același timp, revigorarea artei păpușeriei. De asemenea, este încurajată folosirea păpușeriei ca instrument de educație etică și estetică, precum și reunirea organizațiilor internaționale care au aceleași obiective.

În fiecare an, un artist este invitat de UNIMA șă adreseze un mesaj. De-a lungul anilor, printre aceștia s-au numărat Dr. Kapila Vatsyayan, Sirppa Sivori-Asp, Dario Fo, Michael Meschke, Sennosuke Takeda, Jean-Pierre Guingané, Petr Matásek, Robert Lepage, Henryk Jurkowski, Joan Baixas, Roberto De Simone, Eduardo Di Mauro, Behrooz Gharibpour sau Nancy Lohman Staub.

În 2018, mesajul este scris de Werewere-Liking Gnepo, scriitoare și regizoare africană. Artista ivoriană, născută în Camerun, trăiește pe Coasta de Fildeș din 1978 și este recunoscută pentru implicarea sa în problemele populației Africii, ca femeie, ca educator și tânăr artist, ca promotor al dezvoltării, culturii și artei pan-africane. Este dramaturg, păpușar și regizor, cercetător în pedagogia tradițională la Universitatea Abidjan, a participat la ‘revoluția’ teatrului ritual, fiind fondatorul grupului artistic Ki-Yi Mbock.

Mesajul din acest an este un omagiu poetic adus acestei forme de artă, parte a patrimoniului cultural al umanității, care încă nu și-a dezvăluit pe deplin potențialul și bogăția moștenirii. Mai multe detalii, aici: https://www.unima.org/en/projects-and-achievements/world-puppetry-day/ .

Miercuri, 21 martie, de Ziua Mondială a Teatrelor de Păpuși, sunt programate câteva spectacole după povești minunate. De la ora 9:30 și 11, la Cinema “Dacia” din Mănăștur se va juca “Frumoasa din pădurea adormită” (spectacol în limba română), după Frații Grimm, în regia lui Gabriel Apostol. Micii spectatori vor putea urmări un basm îndrăgit al literaturii clasice universale, despre bine şi rău, despre destin, prietenie şi iubire. Scenografia este semnată de Andra Ștefan, iar ilustrația muzicală de Dan Bălan. Din distribuție fac parte actorii: Robert Gutunoiu, Andra Ştefan, Călin Mureşan, Ionuţ Constantinescu, Frunzina Anghel, Angelica Pamfilie, Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Adina Ungur și Iulian Lungu. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

De la orele 10 și 12, cei mici sunt așteptați în sala Teatrului “Puck” la spectacolul în limba maghiară “Povești clujene”,  după Zágoni Balázs, în regia Ibolyei Varga. Premiera spectacolului a avut loc recent, în 9 martie, iar poveștile au ca sursă de inspirație întâmplări și personaje istorice reale ale Clujului, fiind create în jurul unor valori ca onestitatea, onoarea și curajul.

Distribuția spectacolului este alcătuită din actorii: Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Domokos Szabolcs, Giriti Réka, Balogh Dorottya, Akos Attila, Kötő Áron și Urmánczi Jenő. Spectacolul se joacă în limba maghiară. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top