Spectacolele Teatrului “Puck”, prezentate în școli, case de cultură, la VIVO! Cluj-Napoca și la Festivalul ImPuls

“Scufița Roșie și lupul cel flămând”, cel mai recent spectacol al Teatrului de Păpuși “Puck”, va avea în această săptămână mai multe reprezentații, atât la sediul de pe str. I. C. Brătianu, nr. 23, cât și în comuna Florești. Programul instituției din această săptămână mai include spectacole în școli din Cluj, la Vălenii de Mureș, precum și la Festivalul ImPuls din București.

Spectacolul “Scufița Roșie și lupul cel flămând”, după Frații Grimm, în regia și interpretarea lui Ion Iurcu, a avut premiera în 5 noiembrie, iar ambele reprezentații s-au jucat cu casa închisă. Umorul și autenticitatea punerii în scenă a celebrei povești a stârnit la final ropote de aplauze. Spectacolul se va juca vineri, 17 noiembrie, de la orele 9:30 și 11 pe scena Teatrului “Puck”. În aceeași zi, de la ora 17, “Scufița Roșie și lupul cel flămând” se va juca și pentru micuții din Florești, la Casa de Cultură din comună. Sâmbătă, 18 noiembrie, spectacolul va avea o reprezentație la VIVO! Cluj-Napoca, în zona de food court. De asemenea, micii spectatori sunt așteptați să urmărească palpitanta poveste la Teatrul „Puck”, duminică, 19 noiembrie, de la orele 11 și 12.30. Mai multe detalii, aici: https://www.facebook.com/events/506205589735858/.

Spectacolul este conceput pentru copii cu vârste cuprinse între trei și opt ani, dar este potrivit pentru întreaga familie.

Săptămână cu multe spectacole

Este din nou o săptămână plină pentru artiștii Teatrului de Păpuși “Puck”. Sala de specatcole a instituției a găzduit luni, două reprezentații ale spectacolului “Rățușca cea urâtă”, după Frații Grimm. Marți, 14 noiembrie, tot aici s-a jucat “Dănilă Prepeleac”, după Ion Creangă, în regia lui Traian Savinescu, de la 9, respectiv 11. În aceeași, zi, de la ora 14, artiștii secției maghiare au prezentat spectacolul “Puck és a többiek”/”Puck și ceilalți”, în regia și interpretarea Rozáliei Rekita și a lui Áron Kötő, la Liceul Teoretic “Brassai Sámuel” din Cluj-Napoca. De asemenea, duminică, 19 noiembrie, de la ora 17, la VIVO! Cluj-Napoca se joacă spectacolul “Capra cu trei iezi”, în regia Doinei Dejica.

Spectacolul “La porunca știucii”, în mini-turneu

Spectacolul “La porunca ştiucii”/ “A csuka parancsára”, cu regia artistică semnată de Varga Ibolya va avea, de asemenea, mai multe reprezentații în aceste zile. Miercuri, 15 noiembrie, de la ora 12, se va juca la Vălenii de Mureș (județul Mureș). Același spectacol va fi prezentat joi 16 noiembrie (de la orele 9,30 și 11 ) și vineri, 17 noiembrie (de la 9,30 și 11) în localitatea clujeană Gheorgheni.

“Én vagyok Pinokkió” / “Eu sunt Pinocchio” revine sâmbătă la Teatrul “Puck”

Sâmbătă, la sediul Teatrului de Păpuși “Puck” va fi prezentat de la ora 11 spectacolul “Én vagyok Pinokkió”/”Eu sunt Pinocchio”, în scenariul și regia lui Călin Mocanu.

“Această poveste este aventura transformării lui Pinocchio dintr-o bucată de lemn în copil, este povestea copilului care de la naştere, dintr-un boţ de carne, ajunge să aibă mai întâi conştienţă şi apoi conştiinţă”, precizează regizorul. Scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, Paul Sarvadi este asistent de regie, iar muzica de Dan Bălan. Distribuția este formată din actorii László Réka, Patka Ildikó, Urmánczi Jenő, Okos Attila Ákos, Giriti Réka, Domokos Szabolcs, Lanstyák Ildikó, Patka Ildikó.
Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Spectacol de la Cluj, la Festivalul ImPuls

Spectacolul “Strada cu îngeri”, în scenariul, regia și scenografia lui Decebal Marin, va avea o reprezentație la ImPuls – Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de
Animație
.

Reprezentația va avea loc sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 19.15, la Anima Studio din București. Din distribuție fac parte actorii: Andreea Bolovan, Ștefan Craiu, Robert Gutunoiu și Andra Ștefan. Muzica este semnată de Traian Păcurar, caracterele sunt realizate de Ioan Bătăiosu și Decebal Marin, iar realizarea păpușilor le revine artiștilor Elena Ilaș și Florin Marin.

Leave a Reply

Top