Sporturile Electronice și evoluția lor

Jocurile video au reprezentat dintotdeauna un mod excelent de a petrece timpul liber într-un scenariu de divertisment dar şi de competitivitate. Odată cu avansarea tehnologiei, industria jocurilor video s-a dezvoltat într-un mod impresionant, oferind jucătorilor din ce în ce mai multe posibilităţi prin intermediul lumii virtuale. Datorită faptului că instinctul de competitivitate este ceva ce se regăseşte în natura umană, dorinţa de a învinge alţi jucători şi de a perfecţiona abilităţile proprii a devenit din ce în ce mai mare. În acest sens, fanii cei mai înflăcăraţi au organizat evenimente în care cei mai buni jucători se pot întrece pentru locurile din top.

Una dintre primele şi cele mai remarcabile competiţii ce aveau să testeze capacitatea participanţilor în cadrul unui joc video a avut loc în anul 1980. Turneul Space Invaders a fost organizat de către firma ce a produs şi jocul, Atari, şi a strâns un număr impresionant de peste zece mii de participanţi. Datorită succesului de care a avut parte acest eveniment, jocurile video au început să fie văzute cu alţi ochi iar popularitatea acestui hobby a crescut considerabil. Mai mult de atât, jocul Space Invaders a influenţat industria să urmeze un drum al jocurilor de acţiune în timp real, îndepărtându-se de la cele asemănătoare renumitului joc Pong. Impactul a fost atât de mare încât a luat naştere evenimentul Arcade Awards, o ceremonie de acordare a premiilor în care Space Invaders a câştigat titlul de cel mai bun joc al anului.

Anii ’90 au adus un nou factor în ecuaţia jocurilor video, un aspect considerat indispensabil în zilele noastre – internetul. Odată cu dezvoltarea internetului, jocurile video pe computer au urcat pe poziţiile fruntaşe în topurile popularităţii în rândul fanilor, oferind pentru prima oară posibilitatea de a intra în contact cu alţi jucători din toate colţurile lumii. Ulterior, în anul 1997 a avut loc turneul Red Annihilation pentru jocul first-person shooter – Quake. Cu toate că acest eveniment a strâns un număr modest de doar două mii de participanţi, a rămas în istorie ca fiind una dintre primele competiţii de acest fel în mediul online. În plus, atenţia media a fost îndreptată către eveniment datorită faptului că cel care a câştigat a plecat acasă în Ferrari-ul pus la bătaie de către principalul dezvoltator de software al jocului – John Cormack.

Ulterior, jocurile din seria StarCraft au devenit atât de populare încât au influenţat pozitiv aspectul de organizare a evenimentelor de înalt profil, rezultând prin formarea ligilor precum Global StarCraft 2 League (GSL) din Coreea de Sud. În prezent aceasta este considerată ca fiind cea mai prestigioasă competiţie din genul jocurilor de real-time strategy. Urmând exemplul jocului StarCraft, după anul 2000 s-au organizat numeroase astfel de competiţii iar premiile pentru câştigători au crescut de la an la an. Pe fondul acestui scenariu de succes al genului de strategie, datorită unei variante modificate ale jocului Warcraft 3: Reign of Chaos au luat naştere jocurile de genul MOBA (Multiplayer Online Battle Arena), care combină strategia cu acţiunea într-o luptă cu eroi. În prezent, jocuri din acest gen precum League of Legends sau Dota 2 se află în top din punct de vedere al numărului de jucători şi fani dar şi popularitate media datorită diferitelor campionate internaţionale organizate.

Încă de la începuturile lor din perioada Romei Antice, jocurile de cazinou au fost într-un proces constant de îmbunătăţire, una dintre cele mai mari realizări – până în prezent – fiind reprezentată de tranziţia către lumea virtuală online. Asemănător jocurilor video, datorită comunităţii online în plină creştere şi a posibilităţii de a înfrunta jucătorii de top fără a părăsi confortul propriei case, publicitatea şi popularitatea au fost influenţate într-un mod pozitiv. Acesta este încă un rezultat favorabil al efectului internetului asupra ideii de competiţie în cadrul jocurilor video. Având atâtea dovezi ale evoluţiei societăţii datorită internetului, putem spune cu uşurinţă că viitorul va fi unul în strânsă legătură cu această lume online.

Leave a Reply

Loading...
Top