Ştefan Stan se reîntoarce la Cluj! Concurentul ce a emoţionat întreaga ţară la Vocea României va concerta mâine seară în My Way Club!

După primirea călduroasă de la începutul anului, Ştefan Stan revine, în prag de sărbători, printre clujeni. Miercuri, 21 noiembrie, clubul My Way vă invită să petreceţi o seară absolut memorabilă alături de marele câştigător de la Vocea României

A demonstrat în faţa întregii ţări că muzica face parte din el, o visează şi o transpune în realitate într-un stil de-a dreptul încântător.

“Am crescut în Bucureşti şi am fost fascinat de muzică încă de mic. Am visat că pot face orice, că nu există imposibilul. Îmi plăcea încă din copilărie să fredonez de dimineaţa până seara. Să visez muzica! Am ales mereu cu sufletul şi m-am lăsat călăuzit de ce mi-a dictat inima. Vă e clar deci că iubesc viaţa, oamenii şi muzica. Şi ador să cânt!”, povesteşte despre sine artistul.

Pe 21 noiembrie, Ştefan Stan va surprinde Clujul alături de formaţia sa. Astfel, zece persoane se vor asigura ca fiecare dintre cei prezenţi să se bucure de o seară şi un concert de neuitat. Atmosfera va fi amplificata de ambianţa specifică a clubului My Way, transformând, astfel, o obişnuită seară de miercuri într-una cu adevărat specială.

Concertul va avea loc miercuri, 21 noiembrie, de la ora 22. Preţul unui bilet va fi 30 lei.

Leave a Reply

Top