“Stejarii” au învins Spania și au luat și bonusul ofensiv pe Cluj Arena

Echipa națională de rugby a României a câștigat, sâmbătă, pe Cluj Arena, fără probleme, confruntarea cu Spania din cadrul Cupei Europene a Națiunilor (Rugby Europe Championship), cu scorul de 29-8 (12-3).

În fața unui public format din aproximativ 2000 de împătimiți ai sportului cu balonul oval, “Stejarii” au fost surprinși în debutul meciului de iberici, aceștia reușind să preia conducerea pe tabelă cu o lovitură de pedeapsă transformată de mijlocașul la deschidere Snee după doar două minute (0-3). România a bifat prin eseu al meciului prin Apostol, după o pătrundere a lui Fercu în minutul 15, iar scorul s-a făcut 5-3, Calafeteanu nereușind transformarea.

După un mol de margine, cu cinci minute înainte de pauză, Viorel Lucaci a finalizat al doilea eseu al României, iar Calafeteanu înscris de această dată transformarea, scorul devenind 12-3 după primele 40 de minute.

Spania a început în forță repriza secundă și a reușit prima încercare a meciului prin Rouet (12-8). “Stejarii” au bifat trei esee până la final, prin Ursache, Macovei și Sirbe, cu două transformări ratate de Calafeteanu și una reușită de Dumbravă, ducând scorul la 29-8.

Cu cinci încercări în acest meci și două transformări, România și-a asigurat bonusul ofensiv, iar următoarea partidă va avea loc cu reprezentativa Rusiei, pe 28 februarie, la Krasnodar.

Arbitri: David Wilkinson, Kieran Barry, Barrie O’Connell (Irlanda)

Echipele de start:

Romania: 1. Mihaita Lazar, 2. Otar Turashvili, 3. Andrei Ursache, 4. Valentin Poparlan, 5. Marius Antonescu, 6. Viorel Lucaci, 7. Valentin Ursache, 8. Mihai Macovei (C), 9. Valentin Calafeteanu, 10. Danut Dumbrava, 11. Ionut Botezatu, 12. Csaba Gal, 13. Robert Dascalu, 14. Adrian Apostol, 15. Catalin Fercu.

Rezerve: 16. Andrei Radoi, 17. Constantin Pristavita, 18. Horatiu Pungea, 19. Marius Sirbe, 20. Stelian Burcea, 21. Grigoras Diaconescu, 22.Florin Ionita, 23. Dorin Manole.

Spania: 1. Fernando Martin Lopez Perez, 2. Marco Pinto Ferrer, 3. Jesus Moreno Rodriguez, 4. Ignacio Villanueva Martín, 5. Jesus Recuerda Núñez (C), 6. David Barrera Howarth, 7. Gautier Gibouin Fontana, 8. Jaime Maria Nava de Olano, 9. Guillaume Guy Rouet, 10. Daniel Ross Snee, 11. Sebastien Ascarat, 12. Martin Heredia, 13. Marcos Gustavo Poggi Ranwez, 14. Julen Goia Iriberri, 15. Angel López Vázquez

Rezerve: 16. Lorenzo Gabriel Agustín Ortiz Crivelli, 17. Juan Anaya Lázaro, 18. Francisco Javier Sanz Benlloch, 19. David Gonzales, 20. Javier De Juan Roldán, 21. Gregory Maiquez, 22. Pablo Fontes de Castro, 23. Pablo Feijoo Ugalde.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top