Suporterii lui „U” vor să cumpere bilete la meciurile cu porţile închise

suporteri UclujO nouă dovadă de fidelitate şi ataşament pentru culorile alb-negre. Suporterii lui „U” reuniţi în „Asociatia Şepcilor Roşii 1919” vor avea mâine o şedinţă la Cluj Arena în care vor supune la vot începerea unei noi campanii inedite pentru sprijinul clubului prin achiziţionarea de bilete la meciurile de pe teren propriu care se vor juca cu porţile închise.

Aceştia vor să convingă conducerea actuală a clubului să scoată la vânzare bilete pentru meciurile cu Severin şi Concordia, dacă LPF îşi menţine decizia de a suspenda terenul pentru incidentele de la meciul cu Steaua. Fanii speră ca biletele să aibă preţuri modice astfel încât să fie cât mai uşor de achiziţionat de către suporteri.

Avocatul Horea Ţiril, administratorul judiciar la „U” de la firma Global Money Recovery IPURL, din Oradea, a lăudat iniţiativa fanilor: „O susţin şi voi analiza cu ei modalităţile prin care clubul poate vinde legal bilete la cele două meciuri. Nu cred că există probleme, s-a mai întâmplat acest fapt şi la alte cluburi europene. E o nouă dovadă de fidelitate aşa cum numai la „U” se poate întâmpla”, a declarat Ţiril pentru stiridesport.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.