SUPPORTER 2.0 – echipa clujeană de liga a patra născută din pasiunea unor tineri pentru fotbal! Un proiect socios adaptat zilelor noastre

Clubul Sportiv SUPPORTER 2.0 din Cluj-Napoca a fost înființat în vara acestui an și își propune practicarea fotbalului și promovarea acestuia în rândul populației, în vederea redobândirii popularității acestui sport la nivel național. În vederea îndeplinirii acestui scop, clubul nostru se diferențiază prin faptul că utilizează un sistem decizional bazat pe voturile suporterilor, prin intermediul site-ului http://www.realclubmanager.com/.

Pentru fiecare cotizație de 40 de lei, suporterii primesc un drept de vot valabil o luna, dobândesc statutul de MANAGER al SUPPORTER 2.0 și au posibilitatea să iși exprime punctul de vedere, proporțional cu contribuția financiară adusă clubului.

Aceștia își pot exprima opinia în cadrul deciziilor supuse la vot, pot urmări LIVE meciurile și antrenamentele, pot da instrucțiuni în timp real, pot propune echipa de start, pot evalua jucătorii, pot propune următoarele decizii care să fie supuse la vot, pot propune modificări tactice, pot propune jucători care să fie legitimați și pot susține propunerile făcute de către ceilalți MANAGERI.

Până acum MANAGERII au luat următoarele decizii:

  • a fost ales antrenorul, Ovidiu Sarmasan;
  • a fost ales echipamentul de joc care sa fie achizitionat;
  • a fost ales si ulterior schimbat sistemul tactic la propunerea managerilor.

Practic fiecare suporter va avea toate beneficiile unui Presedinte/patron de club, proportional cu contributia financiara adusa clubului.

În acest moment, clubul a fost înscris in Liga a 4-a din judetul Cluj și în prezent se află pe locul 5 la seniori și pe locul 3 la juniori. Există 27 de jucători legitimați la echipa mare și 18 juniori. Pe plan sportiv, echipa este capabilă să se lupte la promovare încă din primul an, deși a fost formată într-un timp foarte scurt.

Proiectul a fost lansat în mediul online în data de 22.07.2018. Rezultatele primelor 2 luni sunt următoarele:

  • 1.521 de like-uri pe pagina oficială de  facebook;
  • 16.000 de accesări și 41.500 de afișări ale paginilor www.realclubmanager.com;
  • 880 de persoane care și-au deschis cont până acum pe site, din care 60 de suporteri au devenit „MANAGERI” în urma cotizației aduse clubului;
  • peste 60.000 de vizualizări lunare ale videoclipurilor pe facebook.

Avem convingerea ca aceste rezultate sunt doar inceputul unui proiect de succes si propunem acest model ca o solutie concreta pentru imbunatatirea situatiei actuale a fotbalului romanesc.

Propunem www.realclubmanager.com ca solutie pentru orice club de fotbal, indiferent de forma de organizare, cu beneficii pentru toate categoriile de suporteri (spectatori, jucatori, antrenori, conducatori, legende, agenti, presa, arbitri, sponsori, finantatori, investitori, autoritati publice etc.).

Cu ocazia centenarului, invitam toti suporterii, in special pe cei care sunt nemultumiti de situatia actuala a fotbalului romanesc si vor sa si faca ceva in aceasta privinta, sa ne unim fortele si sa aducem o schimbare reala a fotbalului romanesc, bucurandu-ne de fotbal, la urmatorul nivel!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.