Filmul “Țara moartă”, din 25 august în cinematografe!

Producția "Țara moartă", semnată de regizorul Radu Jude, va rula în cinematografele din România din 25 august 2017. Filmul va fi lansat imediat după premiera internațională care va avea loc, luna viitoare, în cadrul celei de-a 70-a ediții a Festivalului Internațional de la Locarno (2-12 august). "Țara moartă" a fost inclus în

Marele Premiu și Trofeul Uniunii Cineaștilor din România a fost obținut de filmul “Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu

Cel mai important eveniment dedicat valorilor cinematografiei româneşti, Gala Premiilor UCIN s-a desfășurat luni, 24 aprilie, la Sala Studio a Teatrului Național București. Ceremonia fastuoasă prezentata intr-un nou format, dinamic si totodata, atractiv pentru publicul spectator,  a reunit numeroși invitați, cineaști, celebrități și personalități marcante ale scenei culturale românești, iar

“Câinii”, elogiat în marile publicații din Franța: “Noua senzație a cinema-ului românesc”

Lansat în cinematografele din Franța pe 28 septembrie, la o săptămână după premiera din România, filmul Câini, debutul regizorului Bogdan Mirică, este elogiat în marile publicații din Franța. Cotidienele franceze Le Figaro, Libération sau Nouvel Observateur, reviste precum Paris Match și Time Out și publicații online de cultură recomandă filmul

Thriller-ul “Câini”, câștigător al marelui premiu la TIFF 2016, selectat în festivaluri din peste zece țări

După ce a câștigat premii importante la Cannes, TIFF și Sarajevo, cel mai așteptat thriller românesc al anului, Câini, în regia lui Bogdan Mirică, face înconjurul lumii în această toamnă, în paralel cu premiera în cinematografele românești. Filmul a fost selectat în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania,

“Sieranevada”, propunerea României la OSCAR, va avea o proiecție de gală la Cinema Florin Piersic din Cluj, în 8 septembrie

După ce a deschis competiția oficială a celei de-a 69-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (11-22 mai 2016), cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Cristi Puiu, "SIERANEVADA" va deschide și sezonul de toamnă al premierelor cinematografice românești. Pelicula, care îi are în distribuție pe actorii

“Câini”: cel mai așteptat thriller românesc al anului a lansat astăzi trailer-ul oficial!

Din 23 septembrie, unul dintre cele mai așteptate filme românești ale anului poate fi văzut pe marile ecrane din România. Câini marchează debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO Umbre, și reunește trei dintre cei mai apreciați actori români, în roluri puternice: Dragoș Bucur, Vlad

Prezentat în premieră la TIFF 2016, filmul lui Cristi Puiu, “Sieranevada” este propunerea României pentru Premiile OSCAR

Lungmetrajul "Sieranevada", în regia lui Cristi Puiu, a fost desemnat, cu majoritate de voturi, drept propunerea României pentru Premiul Oscar, la secţiunea cel mai bun film străin, în 2016. Filmul a avut premiera naţională la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF 2016), într-o sală arhiplină a Casei de

INTERVIU-EXCLUSIV cu Bogdan Mirică, regizorul singurului film românesc din competiția oficială TIFF 2016, “Câini”, premiat la Cannes cu trofeul FIPRESCI al criticilor de film! “Poți face film despre orice atâta timp cât există sinceritate din partea regizorului”

Ediția a 15-a a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) va debuta vineri, 27 mai, în Piața Unirii, cu o gală de deschidere în care va fi proiectat ultimul film al lui Nae Caranfil, "6.9 pe scara Richter", de la ora 20:45. În calitate de partener media al acestei ediții a

Premiera la Cluj a filmului “Ilegitim”, regizat de Adrian Sitaru, va avea loc vineri seara, la Cinema Florin Piersic

Ilegitim / Illegitimate, singurul lungmetraj românesc prezent în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, în cadrul secțiunii Berlinale Forum, va avea o proiecție de gală la Cluj-Napoca. Evenimentul se va desfășura vineri, 18 martie, de la ora 20:00 la Cinema "Florin Piersic" în prezența regizorului Adrian

Top