Back to basics! Demonstrativ inedit între “studenți și studenți”, pe sinteticul de la USAMV

O parte dintre fotbaliștii Universității Cluj au disputat luni, 15 mai, un meci demonstrativ cu studenții de la Universitatea de Științe Agricole si Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, cu ocazia inaugurării noii baze sportive a instituției. Prin această acțiune, clubul își propune să revină în mijlocul studenției clujene și să reînvie tradiția “șepcilor roșii”, aceea de […]

UBB Cluj sprijină echipa de fotbal a Universității Cluj

Într-un moment delicat al existenţei sale, FC Universitatea Cluj se mândreşte că se poate baza pe sprijinul uneia dintre cele mai importante instituţii de învăţământ din România, Universitatea “Babeş Bolyai”. “Tradiţia echipei ‘U’ Cluj merge mai departe. După foarte mulţi ani, o mare parte dintre jucătorii Universităţii sunt şi studenţi ai universităţilor clujene, ducând mai […]

Universitatea Cluj a stabilit pretul biletelor la meciul cu Astra Giurgiu

FC Universitate Cluj a pus in vanzare biletele la meciul de vineri, cu Astra Giurgiu, primul al “sepcilor rosii” pe Cluj Arena in 2014. Spectatorii vor avea acces doar la tribuna I a stadionului, ca urmare a deciziei Comisiei de Disciplina a Ligii Profesioniste de Fotbal. Clubul a decis să menţină aceleaşi preţuri ca şi […]