Fostul secretar general al ONU Kofi Annan a murit

Kofi Annan, fostul secretar general al ONU, a murit la vârsta de 80 de ani după ce a fost bolnav pentru o scurtă perioadă, conform anunţului făcut de familia sa, sâmbătă, scrie The Guardian. Kofi Annan, originar din Ghana, a fost al şaptelea secretar general al ONU şi a ocupat funcţia

România, locul 52 în topul celor mai fericite țări!

România a urcat cinci locuri în clasamentul celor mai fericite țări din lume, clasându-se pe locul 52 dintr-un total de 156 țări, potrivit unui raport al ONU prezentat miercuri în Vatican. Dacă in clasamentul din 2017 Norvegia era considerată cea mai fericita țară, în acest an a venit rândul vecinei sale,

“UN Cadou pentru toți”, proiect caritabil inițiat de Asociația Tineretul ONU la Cluj

Asociația Tineretul ONU din România, filiala Cluj, organizează în perioada 10-20 decembrie proiectul caritabil "UN Cadou pentru toți". Acesta are ca scop colectarea de rechizite, alimente, haine pentru familiile defavorizate din Cluj-Napoca, care nu se sunt ținute în evidență, precum și jucării pentru cei mici. Proiectul este desfășurat în parteneriat

Ora Pământului va fi marcată sâmbătă seara, în Piața Unirii, de Asociația Tineretul ONU Cluj

Asociația Tineretul ONU din România, Filiala Cluj, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Spirit Flames, organizează sâmbătă, 19 martie 2016, începând cu ora 20:30, în Piața Unirii un eveniment de celebrare a Orei Pământului (Earth Hour) 2016 prin care se urmărește conștientizarea populației în legătură cu efectele

Iohannis: “Biden și-a exprimat mulțumirea față de mersul lucrurilor în privința combaterii corupției”

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că vicepreședintele SUA, Joe Biden, și-a exprimat mulțumirea față de modul în care merg lucrurile în România în privința combaterii corupției. "Am discutat despre situația din România. Vicepreședintele Biden și-a exprimat mulțumirea față de mersul lucrurilor în domeniul combaterii corupției, încrederea în continuarea acestui demers",

“O mare” înfrângere a Israelului, anunțată de liderii Iranului

Acordul asupra programului nuclear încheiat de Iran cu comunitatea internațională constituie o mare înfrângere pentru Israel, principalul rival al Teheranului, a declarat ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, într-un discurs rostit marți în parlament, transmite DPA, citată de Agerpres. Niciodată înainte nu a fost regimul sionist atât de izolat, chiar

Top