Târgul de produse tradiţionale “Produs de Cluj” ajunge din nou la Mediaș

Asociația Produs de Cluj invită iubitorii de tradiție și folclor din Mediaș, și nu numai, să ia parte în perioada 25-27 mai 2018, în Piața Corneliu Coposu din municipiu, la cea de-a treia ediție a târgului meșterilor populari și micilor producători organizată în această locație.

“Consiliul Județean Cluj, alături de partenerii din Asociația Produs de Cluj, nu doar că acționează pentru a sprijini economia locală, dar acum, în an centenar, face tot ce îi stă în putință pentru a cinsti memoria înaintașilor. O face păstrându-le învățăturile, conservând și promovând autenticul, tradiția și cultura populară, cea mai de preț zestre materială și imaterială ce ne-a fost lăsată de corifeii Marii Uniri și de cei care i-au mandatat să voteze pentru întregirea neamului. Avem un public care merită toate eforturile și considerația noastră, așa că nu putem să lipsim tocmai în acest an din Cetatea Luminii”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe.

La ediția 2018 a Târgului Produs de Cluj la Mediaș vor fi prezenți cca. 60 de artizani și mici întreprinzători clujeni și sibieni. Ei vor expune preparate alimentare realizate după rețetele străbunilor, uleiuri presate la rece, miere de albine și produse apicole, dulcețuri, siropuri şi sucuri naturale, zacuscă şi conserve, turtă dulce şi prăjituri de casă, vinuri şi lavandă. Nu vor lipsi costumele populare din zona Transilvaniei, bijuteriile lucrate de mână, ceramica, jucăriile, cojoacele şi articolele de pielărie.

Cei mai pricepuți bucătari clujeni vor găti în aer liber pentru ca cei prezenți să aibă șansa de a gusta din bucatele tradiționale. Zilnic, pe scena târgului vor evolua ansambluri folclorice şi soliști de muzică populară, dar nu va lipsi nici de această dată spectacolul de magie, precum și modernul parc de distracții unde voia bună este cuvânt de ordine și adrenalina este la mare căutare.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Loading...
Top