Târgul Ofertelor Educaţionale din Străinătate, la Hotel Napoca

Reprezentanţii celor mai prestigioase universităţi din Europa vor fi prezenţi, joi, 21 februarie, de la ora 11, la Grand Hotel Napoca pentru a-şi prezenta ofertele educaţionale. Astfel, tinerii interesaţi de oportunitatea de a studia în străinătate vor putea afla direct de la sursă mai multe informaţii privind procedurile aplicări şi modul de viaţă din ţara respectivă.

De asemenea, vizitatorii interesaţi pot lua parte la un workshop susţinut de unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri clujeni, Adrian Hădean, care va dezvolta o incursiune de 60 de minute în subiecte legate de presă, radio, TV, marketing, branding, fotografie, blog şi gastronomie.

Seria de workshop-uri la Cluj va fi completată de Consiliul Județean al Elevilor, partener oficial EEF, care va aduce subiecte de maxim interes pentru elevi și de Consilierul Educațional Magdalena Costei care va purta audiența pe meleaguri flamande cu workshop-ul Lalele, ciocolată, mori de vânt și alte 99 de motive să studiezi în Olanda.

EEF – European Education Fair este un eveniment de educație internațională ce are loc anual în România, fiind organizat de IEC – International Education Center, Study Abroad Advising Center și EDvisory Education. Prin intermediul acestui eveniment, atât elevii, părinții, cât și studenții au ocazia de a intra în contact cu reprezentanți ai universităților de peste hotare pentru a afla informații de la cei direct implicaţi despre oportunitățile de studiu oferite de marile centre educaționale din Europa.

european-education-fair

Leave a Reply

Top